You are here:

VIDEO | Villarreal - Liverpool 2-3. Spaniolii au condus cu 2-0 la pauză, dar echipa lui Klopp a întors meciul în repriza secundă. Cormoranii au ajuns în finala Champions League

VIDEO | Villarreal - Liverpool 2-3. Spaniolii au condus cu 2-0 la pauză, dar echipa lui Klopp a întors meciul în repriza secundă. Cormoranii au ajuns în finala Champions League
Comentarii

Liverpool s-a calificat pentru a zecea oară în istorie în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-2), echipa Villarreal, în manşa a doua a semifinalelor. Liverpool s-a impus şi în tur, cu 2-0.

Echipa antrenată de Jurgen Klopp a tremurat o repriză, în care gazdele au anulat avantajul din tur. După pauză, Villarreal a comis o serie de greşeli grave şi formaţia engleză nu a iertat. În final, "submarinul galben" a rămas în zece jucători, după eliminarea lui Capoue. Liverpool a câştigat de şase ori Liga Campionilor, în 1977, 1978, 1981, 1984, 2005 şi 2019 şi a pierdut finalele din 1985, 2007 şi 2018.

VIDEO | Villarreal - Liverpool 2-2 (Dia 3, Coquelin 40) // (Fabinho 62, Diaz 67, Mane 75), 0-2 în tur


Echipele de start
  • Villarreal: Rulli - Foyth, Albiol, Torres, Estupinian - Lo Celso, Parejo, Capoue, Coquelin - Moreno, Dia
  • Rezerve: Alcacer, Pedraza, Asenjo, Aurier, Chukwueze, Gomez, Iborra, Jorgenssen, Mandi, Gaspar, Pena, Trigueros
  • Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson - Keita, Fabinho, Thiago - Salah, Mane, D. Jota
  • Rezezerve: Diaz, Elliott, Gomez, Henderson, Jones, Kelleher, Matip, Milner, Minamino, Origi, Oxlade-Chamberlain, Tsimikas

Min 90+2. Final de meci!

Min 86. Roşu Villarreal! Capoue a văzut al doilea galben şi a fost eliminat!

Min 75. GOOOOOL Liverpool! Mane a marcat după o acţiune individuală!

Min 67. GOOOOOL Liverpool! Arnold a centrat, iar Diaz a trimis cu capul în poartă!

Min 62. GOOOOOL Liverpool! Fabinho şutează din careu, iar mingea trece printre picioarele lui Rulli!

Min 54. Ocazie Liverpool! Arnold a şutat, iar mingea deviată a şters bara!

Min 46. A început repriza secundă!

Min 45. Final de de primă repriză!

Min 40. GOOOOOL Villarreal! Coquelin marchează cu o lovitură de cap!

Min 37. Villarreal cere penalty! Gerard Moreno pasează către Lo Celso, care a fost luat pe sus de Alisson, dar arbitrul nu a dictat nimic!

Min 14. Ocazie Liverpool! Keita a şutat din afara careului pe lângă poartă!

Min 12. Ocazie Villarreal. Parejo a şutat pe lângă poartă, în timp ce Coquelin a cerut penalty!

Min 3. GOOOOOOL Villarreal! Dia a deschis scorul după ce a primit o pasă în faţa porţii!

Min 1. A început meciul!


Deşi a încheiat sezonul trecut pe poziţia a şaptea în La Liga, care asigura un loc în Conference League, Villarreal a reuşit să obţină calificarea în Champions League prin câştigarea Europa League.

”Submarinul galben” a trecut la loviturile de departajare de Manchester United, scor 11-10, după 1-1 în timpul regulamentar, şi a revenit în grupele Ligii Campionilor după nouă ani de absenţă.

Trasă într-o grupă dificilă alături de Atalanta şi United, formaţia iberică a reuşit să progreseze în optimi fără mari probleme, înainte de a le elimina surprinzător pe Juventus şi Bayern.

Ajunsă în semifinale, parcursul de basm al lui Villarreal pare să fie aproape de final, după înfrângerea 0-2 din tur, de pe Anfield.

Trupa lui Jurgen Klopp este considerată una dintre cele mai bune echipe din lume, alături de Manchester City, şi este greu de crezut că va pierde avantajul obţinut în prima manşă.

”Cormoranii” au fost imbatabili în acest sezon şi sunt la un pas de a completa ”tripla” de finale în acest sezon, după ce a mai ajuns în ultimul act în Cupa Ligii, pe care a câştigat-o, şi Cupa Angliei.

Liverpool îi suflă în ceafă şi liderului City în campionat şi este aproape de a reuşi unul dintre cele mai impresionante sezoane din istoria fotbalului.

Nicio echipă engleză nu a reuşit să câştige toate cele patru trofee majore disponibile în acelaşi sezon şi este greu de crezut că vreo altă echipă se va ridica la nivelul lui Liverpool în anii ce vor urma.

Totuşi, în ciuda adversarului pe care îl are în faţă, Villarreal încă speră la o minune, iar Unai Emery la o nouă finală europeană.

Tehnicianul iberic a reuşit să câştige de patru ori Europa League, din cinci finale, dar în Liga Campionilor a lăsat până acum de dorit, în campaniile sale cu Sevilla şi PSG.

În orice caz, performanţa reuşită de ”Submarinul galben” în acest sezon va rămâna în istorie alături de marile surprize din istoria Champions League, alături de parcursul lui Ajax în 2019 sau cel al lui Lyon sau Leipzig în 2020.

Afla mai multe despre: ucl 

viewscnt
Articole similare