You are here:

Viitorul, la un pas să-şi piardă bijuteria. Oferte serioase venite din străinătate pentru Ianis Hagi: "Vedem după meciurile din Europa"

Viitorul, la un pas să-şi piardă bijuteria. Oferte serioase venite din străinătate pentru Ianis Hagi: "Vedem după meciurile din Europa"

Farul Constanța

Comentarii

Hagi jr. a stârnit din nou interesul unor echipe din străinătate, iar meciurile cu Vitesse Arnhem, din turul 2 al Europa League, ar putea fi decisive pentru o nouă plecare.

"Interes concret există dinspre mai multe cluburi. Au existat şi nişte oferte clare, dar până în momentul de faţă nu s-a finalizat nimic, aşa că el continuă cu noi. Dar asta nu înseamnă că nu poate apărea ceva pe parcurs. Probabil va conta prestaţia lui din meciurile din Europa. Nu cred că un club serios a ajuns la sfârşitul lunii iulie fără să ştie cu cine începe noul sezon!", a declarat Cristian Bivolaru, preşedintele Viitorului.

În urmă cu doar o lună, clubul AS Roma era interesată de transferul mijlocaşului Ianis Hagi de la Viitorul, fiind dispus să ofere 4-5 milioane de euro pentru transferul fiului fostului internaţional Gheorghe Hagi, informa Gazzetta dello Sport.  În vârstă de 19 ani, Hagi jr. nu s-ar afla la prima experienţă în Italia. El a fost transferat de la Viitorul la Fiorentina în 2016. Hagi jr. a jucat la formaţia de tineret, dar nu s-a impus pentru a ajunge la prima echipă (a jucat doar două meciuri, 48 de minute, intrând de pe bancă), astfel că a fost răscumpărat în ianuarie de tatăl său, patronul FC Viitorul.

Afla mai multe despre: ianis hagispectacolviitoruloferte 

viewscnt
Articole similare