Naţionala României a ratat aseară, după 0-0 cu Germania, calificarea în sferturile Campionatului European de tineret. Egalul a fost doar de palmares, tricolorii fiind eliminaţi din cauza golaverajului inferior.
Întrebat despre evoluţia echipei naţionale, Helmuth Duckadam, fostul mare portar a mărturisit că i-a plăcut foarte mult ce a văzut la România U21, în ciuda eliminării.
„Trebuie sa vorbim de două echipe naţionale. Chiar dacă în unele situaţii am fost mai critic, de data aceasta pentru echipa de tineret am doar cuvinte de laudă. Atât pentru băieţi cât şi pentru staff. Eu cred că s-au comportat onorabil reuşind două rezultate de egalitate cu două forţe ale fotbalului european şi mondial, Olanda şi Germania şi câştigând cu Ungaria. Nu ne-am calificat dar nu cred că e o mare problemă. Am arătat că ştim fotbal şi din spate vine o generaţie foarte bună”, a declarat pentru Telekom Sport, Duckadam.
„Germania are jucători de zeci de milioane de euro”
„E diferenţă de valoare. Acest lucru îl vedem şi la echipa naţională de seniori. E o diferenţă de valoare pe care trebuie să o acceptăm. Selecţionata Germaniei are jucători la Szalsburg în Liga Campionilor, zeci de milioane de euro. Cred că diferenţa de acolo este. Noi deocamdata vrem să vindem de la tineret jucători cu milioane de euro dar încă nu am reuşit”, a conchis Duckadam.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Germania U21 - România U21 0-0, la Campionatul European U21
România a terminat la egalitate, scor 0-0, marţi, la Budapesta, meciul cu Germania din ultima etapă a Grupei A a turneului final al Campionatului European de tineret şi a ratat calificarea în sferturile de finală ale competiţiei. Fără să piardă, cu cinci puncte, "tricolorii mici" au terminat grupa pe locul 3, după Olanda şi Germania, tot câte cinci puncte, ambele calificate mai departe.
În minutul 71, Oaidă a lovit mingea cu mâna în careu, când a respins un balon şutat dintr-o lovitură liberă şi arbitrul a dictat penalti. Nmecha a trimis balonul în bară de la 11 metri.
Şi Măţan a trimis balonul în bară, în primele minute ale jocului. De asemenea, Pieper a trimis mingea în transversală, cu capul, în minutul 90.
România: Vlad - Vlădoiu, Ciobotariu, Paşcanu (R. Drăguşin '63), Haruţ - Itu (Ciobanu '46), Dulca (Moruţan '57), Oaidă - Olaru, Ad. Petre (Oct. Popescu '76), Măţan. Selecţioner Adrian Mutu;
Germania: Dahmen - Vagnoman, Pieper, Schlotterbeck, Raum - Baku (Jakobs '82), Dorsch, Maier - Klimowicz (Burkardt '63) - Nmecha, Berisha (Stach '90+1). Selecţioner Stefan Kunz.
Cartonaşe galbene: Oaidă '28, Itu '40, Măţan '48, Olaru '52, Ad. Petre '67, Ciobotariu '69 / Raum '43, Dorsch '50, Pieper '64.
Arbitri: Guillermo Cuadra Fernandez - Inigo Prieto şi Jose Naranjo (toţi din Spania) - Adam Farkas (Ungaria).
Tot marţi, s-a jucat Olanda - Ungaria, scor 6-1 (De Vit '42, Boadu '47, Gakpo '58, '70, Botman '87 şi Brobbey '89 / Bolla '65).
Clasamentul final al grupei este următorul: 1. Olanda - 5 puncte, 2. Germania - 5 puncte, 3. România - 5 puncte, Ungaria - niciun punct.
La acest turneu final, România a remizat, scor 1-1, cu Olanda şi a învins, cu 2-1, Ungaria.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: helmuth duckadam, romania u21, adrian mutu