You are here:

Vizibil iritat, Dorinel Munteanu a răbufnit la conferinţa de presă, după Oţelul - Craiova: ”Să mă ierte Dumnezeu...”

Vizibil iritat, Dorinel Munteanu a răbufnit la conferinţa de presă, după Oţelul - Craiova: ”Să mă ierte Dumnezeu...”

Oțelul Galați

Comentarii

Dorinel Munteanu a făcut câteva precizări, după ce câţiva dintre colegii săi din ”Generaţia de Aur” i-au criticat comportamentul.

În urmă cu două săptămâni, pe durata primei reprize a partidei Oţelul - Dinamo, Dorinel Munteanu l-a tras de tricou pe David Maftei (20 de ani), tânărul apărător dreapta al roş-alb-albaştrilor.

Gestul lui Dorinel Munteanu a fost condamnat de multe voci din fotbalul românesc, chiar şi de unii colegi pe care ”Neamţul” i-a avut în ”Generaţie de Aur”, precum Ilie Dumitrescu.

Ulterior, antrenorul Oţelului a dat de înţeles că a rupt legăturile de prietenie cu foştii săi colegi din ”Generaţia de Aur”, însă a revenit asupra declaraţiilor sale, chiar după egalul cu Universitatea Craiova.

În plus, Dorinel Munteanu s-a plâns de faptul că a intrat în lumina reflectoarelor după ce l-a bruscat pe David Maftei şi a ţunut să-şi ceară scuze pentru gestul său.

„Să mă ierte Dumnezeu, acum toate camerele sunt pe mine. Acum toată lumea comentează ce face Dorinel Munteanu. Eu spun că aş vrea ca Dumnezeu să le dea înţelepciune şi să se uite în ograda lor. Să nu se mai uite la mine, că poate...

Vreau să îmi cer iertare dacă au fost deranjaţi colegii mei de generaţie. Eu nu am spus că nu am prieteni în Generaţia de Aur. Eu am spus că nu sunt prieten cu cei care m-au criticat, pentru că 99% din cei din generaţia mea nu au spus un cuvânt contra mea. Dar mi s-au răstălmăcit cuvintele, iar colegii mei din Generaţia de Aur au devenit duşmani. Nu. Eu voi fi toată viaţa cu ei. Sau coleg cu ei. Niciodată Dorinel nu a spus ceva de rău la adresa unui coleg.

Respectul mai mult decât să comentezi răutăcios la adresa unui coleg doar de dragul de a câştiga nişte bănuţi sau de a ieşi în evidenţă. Eu nu am dat niciodată într-un coleg de generaţie. Nu am nimic cu nimeni. Eu sunt curat sufleteşte.”, a spus Dorinel Munteanu, după Oţelul - Universitatea Craiova 1-1.

Afla mai multe despre: dorinel munteanuoţelul galaţi 

viewscnt
Articole similare