Vlad Chiricheş a declarat că prima reprezentativă avea nevoie de un selecţioener român şi că noul tehnician, Cosmin Contra, încearcă să implementeze o nouă mentalitate.
"E un nou început, cred că nu ar trebui să vorbim prea mult, ci să acţionăm, să demonstrăm în teren tot ceea ce ne transmite el. Am fost căpitan în decursul acestei campanii şi, normal, îmi doream să rămân căpitanul echipei naţionale. Poftă am avut tot timpul, probabil dezamăgirea că eram departe de calificare a fost în primul rând. Acum avem nevoie de rezultate în aceste ultime două jocuri pentru a rămâne într-o grupă valorică bună. În aceste două meciuri, avem un obiectiv, acela de a câştiga. Este important, asta ne transmite şi selecţionerul.
Sperăm să demonstrăm pe teren că noul selecţioner a venit cu o nouă mentalitate şi cu energie. Eram uşor dezamăgiţi de tot ce s-a întâmplat în decursul campaniei şi aveam nevoie de un om care să ne transmită mai mult, să avem o nouă energie, care să ne ajute pe viitor. Cred că e important să avem pe cineva care ştie ce înseamnă echipa naţională şi sperăm să avem rezultate foarte bune", a spus Chiricheş.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vlad chiriches, echipa nationala, declaratii, romania, conferinta de presa, detalii, cosmin contra