Presa din Marea Britanie continuă să publice informaţii despre presupusa iubită a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Fosta gimnastă Alina Kabaeva e departe de Moscova, iar Dailystar susţine că are o avere impresionantă, "de trei ori mai mare decât cea a campionului mondial din box, Mike Tyson".
Gimnasta din Rusia care are o avere impresionantă
Înainte ce Rusia să declanşeze războiul din Ucraina, Vladimir Putin i-ar fi trimis în Elveţia pe Alina Kabaeva - iubita lui şi pe copii pe care i-ar avea împreună. Preşedintele Rusiei a dorit astfel să-şi pună familia la adăpost.
Page Six, secţiune de mondenităţi a cotidianului New York Post, a anunţat în exclusivitate că Alina Kabaeva şi copiii ei s-ar ascunde într-o cabană de lux din Elveţia, aflată în apropiere de Lugano.
Totuşi, Kremlinul a infirmat în mai multe rânduri relaţia dintre Alina Kabaeva şi Vladimir Putin.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Până la 38 de ani, Alina Kabaeva a strâns o avere impresionantă. Sursa citată susţine că fosta sportivă deţine 7.6 milioane de lire, datorită muncii ei ca gimnastă, politician şi manager media.
Britanicii au făcut şi o comparaţie. Fostul campion mondial la categoria grea, Mike Tyson, are o avere netă de doar 2.3 milioane de lire, de peste trei ori mai mică decât cea a Alinei Kabaeva.
Galerie foto cu Alina Kabaeva
Conform Dailystar, care cita surse din Rusia în 2020, Alina Kabaeva nu a mai fost văzută din 2018, atunci când era însărcinată în două luni. În aprilie 2019, ea ar fi născut patru băieţi într-o clinică din Elveţia. Evenimentele au fost publicate de publicaţia rusă Moskovsky Komsomolets, dar ştirea a fost ştearsă ulterior.
Dni.ru a susţinut că "Alina Kabaeva a născut gemeni şi a dispărut", dar preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a negat că ar fi avut o relaţie cu fosta gimnastă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Alina Kabaeva a câştigat două medalii olimpice în gimnastică, 14 medalii la campionatele mondiale şi 25 de medalii la campioanele europene.
După retragere, Alina Kabaeva a intrat în partidul lui Vladimir Putin, a încercat o carieră în muzică, iar cel mai recent a ocupat o funcţie de conducere la National Media Group.
Galerie foto cu Alina Kabaeva
Afla mai multe despre: alina kabaeva, vladimir putin, rusia, ucraina