You are here:

Voleibalistele, exemplu pentru „tricolorii” lui Mircea Lucescu! Se îndreaptă spre turneul final: "Să sperăm că la anul vom ajunge a treia oară consecutiv"

Voleibalistele, exemplu pentru „tricolorii” lui Mircea Lucescu! Se îndreaptă spre turneul final: "Să sperăm că la anul vom ajunge a treia oară consecutiv"

Sporturi

Comentarii

Naţionala feminină de volei a României a învins cu 3-0 echipa statului Kosovo, cu câteva zile înainte de meciul naţionalei de fotbal, din startul UEFA Nations League

„Tricolorele” de la volei au încheiat sezonul internaţional 2024 cu o victorie concludentă: 3-0 cu Kosovo, în preliminariile Campionatului European din 2026.

România este foarte aproape de calificarea la Campionatul European, chiar dacă formează una dintre cele mai tinere echipe din competiţie.

„Per total, naţionala României a avut o prestaţie bună în tot acest an, ţinând cont şi de faptul că am avut foarte multe accidentări. Este o echipă tânără şi fiind multe tinere, toată lumea a avut un merit. Toată echipa aş remarca-o, o echipă cu rezultate deosebite”, spune Adin Cojocaru, preşedinte Federaţia Română de Volei, pentru Sportsnet.ro

Fetele au fost primele care s-au impus în duelul cu Kosovo, dându-le, de la distanţă, moral şi fotbaliştilor lui Mircea Lucescu, care vineri joacă, la startul celui de-al doilea mandat al selecţionerului, cu Kosovo în UEFA Nations League.

„Ne bucurăm că am bătut Kosovo, calificarea la Euro se joacă, să sperăm că la anul vom ajunge a treia oară consecutiv la un turneu final”, a declarat Diana Vereş, componentă a naţionalei de volei a României.

„Ne aşteptam ca meciul cu Kosovo să fie mai uşor decât cel cu Croaţia, aşa a şi fost, dar nu le-am desconsiderat pe fetele din Kosovo, am luptat pentru fiecare punct”, recunoaşte Sorina Miclăuş, componentă a naţionalei de volei a României.

După fluierul final al partidei cu Kosovo, fiecare jucătoare a plecat spre echipa de club la care este legitimată.

„Ca în fiecare an, vara ne întâlnim, suntem prietene, iar în timpul sezonului suntem adversare. Ne bucurăm când ne revedem, dar ne bucurăm şi când facem punct una pe alta în timpul sezonului. Deci este OK între noi”, a adăugat aceasta.

Anul acesta, Blajul a fost casa voleiului feminin românesc. Aici a fost organizat Campionatul European U18 şi tot aici au fost găzduite cantonamentul naţionalei de senioare, precum şi meciurile oficiale sau amicale disputate în România.

„Blajul este oraşul în care naţionalele României şi-au găsit un loc în care se pot pregăti în condiţii deosebite şi vreau să mulţumesc primarului şi tuturor celor de aici care fac ca totul să fie la superlativ. Putem spune că Blajul este casa pregătirii lotului naţional de volei şi mereu vom reveni cu bucurie aici”, a încheiat Adin Cojocaru, preşedinte Federaţia Română de Volei.

Afla mai multe despre: volei romaniaechipa nationala volei 

viewscnt
Articole similare