Volodimir Zelenski a mers la întâlnirea cu Donald Trump de la Casa Albă având cu el centura mondială câştigată de pugilistul ucrainean Oleksandr Usyk, la categoria grea.
În timpul întâlnirii, lângă preşedintele ucrainean se putea vedea centura de campion mondial WBC la categoria grea a boxerului ucrainean Oleksandr Usyk (37 de ani, 102,500 kg, 1,91 m, 23 de victorii, dintre care 14 înainte de limită, 0 înfrângeri).
Usyk, care l-a învins pe britanicul Tyson Fury la Riad, în Arabia Saudită, la 19 mai 2024, a fost al treilea boxer din istorie care a unificat cele patru centuri principale ale categoriei (alături de WBO, WBA şi IBF).
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mers vineri la Casa Albă pentru convorbiri cu preşedintele Donald Trump şi semnarea unui acord privind exploatarea mineralelor ucrainene, însă întâlnirea din Biroul Oval a devenit rapid tensionată, chiar dacă presa era de faţă, iar ulterior s-a dovedit un eşec: liderii s-au certat, iar acordul pentru minerale nu a mai fost semnat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- Gheorghe Liliac e sigur că el a fost cel mai mare fotbalist român, peste Balaci sau Dobrin: "Eram bucuros că eram colegi, nu adversari"
- Proiectul ”New Voluntari” începe să piardă din viteză! Echipa lui Neţoiu şi Miţă Iosif a făcut egal cu Focşani şi tremură pentru locul de play-off. Rezultatele din Liga 2
- O ţară importantă din Europa vrea să renunţe la sistemul VAR pentru campionatele interne. Fanii au oprit meciurile în semn de protest împotriva arbitrajului video
- Prime uriaşe la un club de Liga 2! Cine este omul de afaceri care plăteşte sume colosale pentru a promova în Superliga: ”Au avut 20.000 de euro!”
- VIDEO | Florin Niţă a primit golul etapei în Arabia Saudită! Execuţie de clasă mondială în Shabab - Damac
- Steaua, din nou în Liga 1? Propunerea incredibilă făcută pentru promovarea roş-albaştrilor: "E singura noastră echipă care a luat Champions League"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: donald trump