Irina Begu (32 de ani, 31 WTA) s-a calificat în finala turneului WTA 125 de la Iaşi, acolo unde o va întâlni pe Ana Bogdan (30 de ani, 49 WTA).
Finală românească la WTA Iaşi
Irina Begu (32 de ani, nr. 31 WTA), favorita numărul 1 a turneului ieşean, a dispus în semifinale de slovena Tamara Zidansek (25 de ani, nr. 139 WTA), favorita numărul 8 a competiţiei. Begu s-a impus în trei seturi, scor 5-7, 6-4, 6-4, după două ore şi 56 de minute de joc.
În finala de duminică, Irina Begu va juca împotriva Anei Bogdan, care s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 125 BCR Iaşi Open.
Ana Bogdan, în vârstă de 30 de ani şi numărul 49 WTA, favorita numărul 2 a turneului ieşean, a învins-o în semifinale pe jucătoarea din Cipru, Raluka Şerban, în vârstă de 26 de ani şi numărul 166 WTA, în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-3. Partida din penultimul act al turneului a durat două ore şi 42 de minute.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Irina Begu este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA. În ultimul clasament întocmit, sportiva în vârstă de 32 de ani ocupă locul 31, în timp ce Ana Bogdan a urcat opt poziţii, până pe 49.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: irina begu, ana bogdan, wta iasi