Caroline Wozniacki s-a calificat în finala de la Australian Open după victoria în două seturi reuşită astăzi în faţa lui Elise Mertens, scor 6-3, 7-6.
"Cred că joc mult mai liber în momente dificile. Experienţa m-a ajutat în acel meci din turul secund, când am salvat două mingi de meci. A fost o victorie imensă pentru mine. Cred că sunt fericită pe teren, iar când se întâmplă asta toate lucrurile vin de la sine atât în teren cât şi în afara terenului.
Am muncit din greu pentru a fi aici, e un moment special. Sunt în finală, e singurul lucru care contează. Deocamdată trebuie să mă bucur de această finală, abia apoi mă pot gândi la altceva. Nu mă gândesc la adverară, mă gândesc la mine, vreau să fac un masaj să mă recuperez", a declarat Caroline Wozniacki.
Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat pentru prima dată în finala Australian Open, a treia oară la un grand slam, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 4-6, 9-7, pe sportiva germană Angelique Kerber, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 21. Halep a salavat două mingi de meci, înainte a de fructifica a patra minge de finală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: wozniacki, halep, finala, asutralian open