You are here:

Zece acuzaţii formulate împotriva lui Benjamin Mendy. Când se redeschide procesul fotbalistului francez

Zece acuzaţii formulate împotriva lui Benjamin Mendy. Când se redeschide procesul fotbalistului francez
Comentarii

Procesul fotbalistului Benjamin Mendy, legitimat la Manchester City şi campion mondial cu naţionala Franţei în 2018, pentru opt acuzaţii de viol, o tentativă de viol şi o agresiune sexuală în Anglia, se redeschide miercuri la Chester.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a pledat deja "nevinovat" în faţa tribunalului din Chester, negând cele zece acuzaţii formulate de şapte femei.

Acuzaţiile se referă la fapte care s-au desfăşurat între octombrie 2018 şi august 2021 la domiciliul său din Prestbury (Cheshire).

Mendy este judecat alături de un alt bărbat, Louis Saha Matturie (fără o legătură cu fostul fotbalist Louis Saha), anchetat la rândul său pentru opt violuri şi patru agresiuni sexuale asupra a opt femei între iulie 2012 şi august 2021.

După ce a petrecut mai multe luni în arest provizoriu, campionul mondial din 2018 a fost eliberat la începutul lunii ianuarie şi plasat sub control judiciar, în aşteptarea procesului.

Acest caz a început la sfârşitul lunii august a anului trecut când clubul Manchester City a anunţat suspendarea jucătorului fără alte explicaţii.

Justiţia engleză a anunţat la puţin timp după aceea că fotbalistul a fost plasat în arest preventiv după ce a fost acuzat de patru violuri - inclusiv unul comis cu câteva zile mai devreme, în timp ce era eliberat condiţionat - şi de agresiune sexuală, de către trei femei, între care o minoră.

Benjamin Mendy a fost achiziţionat de Manchester City în 2017, de la Olympique Marseille, în schimbul sumei de aproximativ 60 de milioane de euro.

Afla mai multe despre: benjamin mendy 

viewscnt
Articole similare