Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I.
Simon Zenke a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lui Dinamo în deplasarea de la Sfântu Gheorghe.
Nigerianul a obţinut o lovitură de la 11 metri, apoi a fost schimbat. La finalul partidei, a mărturisit şi de ce a ales să iasă imediat după ce a obţinut penaltyu-ul transformat de Nistor: ”În primele minute am simţit dureri, am fost întrebat dacă pot continua şi am zis că da. După acea fază de penalty am decis să ies.Încă încerc să mă adaptez cu temperatura. Fanii şi atmosfera de azi au fost incredibile, avem nevoie de ei la fiecare meci” a spus Zenke la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbalistul adus anul trecut de Mircea Rednic rămâne optimist şi încă speră la play-off. Zenke a explicat şi diferenţa dintre primul meci al echipei sale din acest an şi partida de la Sfântu Gheorghe: ”Aşa cum spune Mister, trebuie să luăm fiecare meci în parte, iar la final dacă suntem în play-off cu atât mai bine. Trebuie să câştigăm şi următorul meci şi să luptăm până la capăt. În primul meci jucam acasă, era presiune mare, mulţi jucători noi. Astăzi am jucat în deplasare şi ne-am simţit foarte bine. Important este că am luat cele trei puncte, asta este foarte important” a spus Zenke.
Pentru fotbalistul nigerian, deplasarea cu trenul a echipei sale a fost un detaliu destul de rar întâlnit în cariera sa. Zenke s-a amuzat la interviul de la finalul partidei asupra acestui detaliu: ”Nu mi s-a întâmplat prea des să merg cu trenul în deplasări, în Franţa cred că mi s-a mai întâmplat, dar în rest cu avionul sau autocarul. A fost distractiv, o experienţă frumoasă” a încheiat Zenke, intervenţia sa de la microfonul Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simon zenke