Transferul lui Florinel Coman la Al Duhail, în Qatar, a intrat din nou în impas, după ce clubul din Golf a refuzat să plătească integral suma de cinci milioane de euro în schimbul atacantului de la FCSB.
UPDATE | Reprezentanţii clubului din Qatar au transmis că şeicii nu vor să achite suma de cinci milioane de euro într-o singură tranşă, astfel că Gigi Becali a venit cu două variante.
Dacă Florinel Coman rămâne la FCSB pentru a juca în preliminariile cupelor europene, Gigi Becali este de acord să primească acum 3,5 milioane de euro şi, ulterior, în toamnă, să mai încaseze alte 1,5 milioane de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cea de-a doua propunere a latifundiarului din Pipera a fost ca Al Duhail să achite acum 4 milioane de euro, să-l transfere pe Florinel Coman după preliminariile Ligii Campionilor şi să mai plătească, lunile următoare, alte două tranşe de câte 500 de mii de euro.
Astfel, Gigi Becali aşteaptă acum răspunsul venit din partea clubului Al Duhail.
”Am negociat, vor să dea banii în rate, să dea 3,5 milioane de euro, posibil 4 milioane de euro acum, restul în funcţie de meciuri, au spus că ei riscă, că jucătorul nu prea a funcţionat la naţională. Eu le-am spus că în afaceri cine dă banul, riscă, e normal. Am ajuns la o concluzie, ei au vrut să dea 4.
Eu le-am spus să dea acum 3,5 milioane de euro, iar în septembrie 1,5 milioane. Renunţ acum la un milion jumătate, dar să îl am pe Florinel în calificări. Dacă ajung în grupe, nu îmi mai trebuie ăia 1,5 milioane, iau eu 50 de milioane, dar dacă nu ajung, să îmi dea banii, 1,5 milioane şi să îl ia. Ei vor studia cele două propuneri şi mă vor anunţa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Florinel va fi cu noi în preliminarii. Dacă ne calificăm, le dau eu 1,5 milioane înapoi, că m-am calificat cu el. Vreau ca transferul să fie 5 în cap. Sau 3,5 de la ei şi 50 de milioane de la Ligă.
Eu nu vreau să îl dau, jucătorul face 10 şi voi vreţi cu 5. Dacă dau banii, nu am ce face, dar atunci să îi dea pe ăia 5” , a spus Gigi Becali.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Federico Pastorello, cel care îl impresariază pe Florinel Coman, şi Dusan Basta, fost fotbalist la Lazio, au fost cele mai importante nume prezente joi la Palatul lui Gigi Becali. Reprezentanţii lui Al Duhail au negociat intens ultimele detalii ale transferului fotbalistului în vârstă de 26 de ani.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
Însă Becali are şi o cerere specială pentru reprezentanţii clubului din Golf. Latifundiarul din Pipera doreşte ca Florinel Coman să fie lăsat la FCSB în preliminariile cupelor europene.
”(n.r: Să vă ajute în cupele europene, după care să plece pe suma respectivă?) Da. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, că a făcut Dumnezeu cu mine aşa frumos… Puteam să fiu şi acum în emoţii, aşa, înainte de Săptămâna Patimilor, că am fost credincios Dumnezeului meu, a zis <<Îţi dau să fii campion cu 3-4 etape, să nu mai ai emoţii, să ai Paşte liniştit, să fii cu Hristos ca lumea>>.
Dacă îi sunt credincios Dumnezeului meu, dă Domnul de îi spulber şi pe ăştia de afară. Pe toţi, şi pe unul, şi pe celălalt (n.r: şi Real Madrid, şi Bayern Munchen), şi Dortmund, şi PSG, pe toţi” , a spus Gigi Becali.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
Afla mai multe despre: florinel coman