Zinedine Zidane (51 de ani) se află în discuţii cu Federaţia Algeriană de Fotbal pentru preluarea funcţiei de selecţioner al naţionalei nord-africane.
Zidane, dornic să revină pe banca tehnică. Dar în funcţia de selecţioner
După demisia lui Djamel Belmadi în urma eliminării în faza grupelor la Cupa Africii pe Naţiuni (CAN), conducătorii federaţiei algeriene speră să-l convingă pe Zinedine Zidane pentru a prelua funcţia de selecţioner, noi discuţii în acest sens fiind programate în weekend.
Chiar dacă nu este foarte încântat de acest proiect, Zizou ar fi interesat de aspectul simbolic al preluării echipei naţionale a ţării natale a părinţilor săi. Familia Zidane are legături strânse cu Kabylia, locul natal al tatălui său, a cărui fundaţie este implicată activ în iniţiative sociale în beneficiul comunităţii locale.
Mai mulţi apropiaţi l-ar îndemna să se gândească serios la această variantă, iar, cu ajutorul mai multor sponsori, federaţia algeriană ar pregăti o ofertă substanţială pentru a-l convinge pe fostul căpitan al Les Bleus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
RMC subliniază că Zidane este nerăbdător să se întoarcă la muncă. Campionul mondial din 1998 nu a mai antrenat de când a plecat de la Real Madrid în 2021. El spera la echipa naţională a Franţei, dar Didier Deschamps şi-a prelungit contractul la conducerea Franţei.
- Citește și
- Guardiola răsuflă uşurat după plecarea lui Klopp de la Liverpool: ”Acum voi dormi mai bine”
- Cupa Angliei | Tottenham a pierdut cu Manchester City. Golul victoriei a fost marcat în minutul 88
- VIDEO | ”SIUUU”. Ronaldo Deaconu, primul gol la Farul. Reuşită superbă a noului discipol al ”Regelui”
- OFICIAL | Manchester City, lovitură fatală lui FC Barcelona. Fotbalistul dorit intens de catalani a semnat cu ”cetăţenii” lui Pep
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zinedine zidane, algeria, africa