You are here:

Ziua decisivă a discuţiilor dintre FC Barcelona şi Al Sadd pentru ca Xavi să poată prelua clubul catalan

Ziua decisivă a discuţiilor dintre FC Barcelona şi Al Sadd pentru ca Xavi să poată prelua clubul catalan
Comentarii

Xavi este aproape de a prelua conducerea echipei la care s-a afirmat, FC Barcelona, scrie presa spaniolă. Fostul mijlocaş s-a înţeles cu oficialii clubului catalan, dar acum FC Barcelona trebuie să convingă gruparea Al Sadd să accepte rezilierea contractului tehnicianului.

O delegaţie a clubului catalan, din care a lipsit preşedintele Juan Laporta, dar a fost formată din vicepreşedintele Rafa Yuste şi directorul de fotbal, Mateu Alemany, a mers, miercuri, în Qatar pentru a discuta cu antrenorul şi cu conducerea clubului la care activează, Al Sadd.

Întâi a fost întâlnirea cu reprezentanţii antrenorului, pentru a stabili detaliile contractului, apoi oficialii spanioli s-au întâlnit informal cu reprezentanţii grupării din Qatar.

Discuţia formală pentru a obţine acordul Al Sadd pentru eliberarea tehnicianului va avea loc joi, scrie Sport.es. Deşi gruparea din Qatar a emis, miercuri, un comunicat în care s-a arătat hotărâtă să-l păstreze pe antrenorul principal al echipei, Xavi a vorbit deschis despre plecarea la FC Barcelona după meciul cu Al-Duhail din campionat (scor 3-3).

"Sunt o persoană foarte pozitivă, cele două cluburi sunt în discuţii. Este o chestiune de bun simţ şi până la urmă trebuie să se termine cu bine. Sunt entuziasmat. Ambele cluburi ştiu poziţia mea. Sper că problema poate fi rezolvată în curând.

Sunt foarte încântat să plec acasă, sper să se întâmple. Să mă întorc la Barcelona ar fi spectaculos, desigur, ar fi şi foarte emoţionant", a declarat antrenorul de 41 de ani.

Dacă Al Sadd nu va dori rezilierea contractului antrenorului, Barcelona va trebui să plătească cinci milioane de euro, clauza de rupere unilaterală a înţelegerii.

Xavi ar urma să-l înlocuiască pe Ronald Koeman, dat afară de FC Barcelona săptămâna trecută din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipă.

Afla mai multe despre: xavifc barcelona 

viewscnt
Articole similare