You are here:

Ziua porţilor deschise la FRF. Federaţia promovează sustenabilitatea în sport în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

Ziua porţilor deschise la FRF. Federaţia promovează sustenabilitatea în sport în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

FRF

Comentarii

Federaţia Română de Fotbal a organizat, vineri, ziua porţilor deschise, activitate care s-a desfăşurat în cadrul Săptămânii Europene a Sportului, găzduind conferinţa publică „Managementul Sustenabil al Evenimentelor Sportive”.

Ziua porţilor deschise la FRF. Federaţia promovează sustenabilitatea în sport în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

La evenimentul ce a început la ora 11:00 au participat aproximativ 40 de persoane, atât oameni din lumea sportului, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor publice sau a diverselor companii interesate de implicarea în sport.

În cadrul dezbaterii au fost prezentate multiplele perspective ale sustenabilităţii în organizarea evenimentelor sportive, atât la nivel de Grassroots, cât şi în ceea ce priveşte evenimentele sportive majore.

Reprezentantul Federaţiei Române de Fotbal, Florin Şari, a precizat, în cadrul discuţiilor, importanţa proiectelor finanţate din fonduri europene care au asigurat Federaţiei Române de Fotbal sprijin internaţional în înţelegerea, asimilarea şi aplicarea principiilor de sustenabilitate în organziarea unor evenimente sportive majore precum EURO 2020 sau EURO Under-21 2023, dar şi în redactarea strategiei de sustenabilitate.

Proiectul Free-Kicks, cofinanţat de Uniunea Europeană, îi va permite Federaţiei Române de Fotbal obţinerea certificatului EMAS (Schema de Eco-Management şi Audit) şi, totodată, va permite organizaţiei să fie pregătită pentru îndeplinirea obligaţiilor de sustenabilitate care vor intra în vigoare începând cu 2025 în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor sportive. Anul următor, în România va fi organizat Campionatul European de fotbal Under-19.

Reprezentantul Corporate Games, Radu Rădulescu, a punctat, în timpul dezbaterii, elementele de sustenabilitate relevante pentru organizarea unui eveniment sportiv de Grassroots, completând, astfel, perspectivele organizatorilor de evenimente sportive.

Anca Maria Ionescu, manager de proiect al Săptămânii Europene a Sportului în România, a prezentat importanţa proiectelor Erasmus+ pentru dezvoltarea componentei de sustenabilitate în sport, Săptămâna Europeană a Sportului fiind un exemplu în acest sens.

Participanţii la dezbatere au avut prilejul unui tur în sediul Federaţiei Române de Fotbal şi a întâlnirilor cu reprezentanţi din fotbal care au împărtăşit experienţele din activitatea sportivă.

Evenimentul desfăşurat la sediul Federaţiei Române de Fotbal a fost organizat în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Sport, organism naţional de coordonare a Săptămânii Europene a Sportului în România, dar şi cu Asociaţia Sportivă Corporate Games.

Afla mai multe despre: frffotbalsport 

viewscnt
Articole similare