You are here:

Ziua schimbărilor de antrenor în Liga 2! A picat şi Falub. Antrenorul a fost demis de la U Cluj

Ziua schimbărilor de antrenor în Liga 2! A picat şi Falub. Antrenorul a fost demis de la U Cluj

Liga 2

Comentarii

Adrian Falub nu mai este antrenorul Universităţii Cluj. Acesta a fost dat afară de la echipă, după ultima remiză în campionat, 1-1 cu Ripensia.

După ce Grozavu a fost demis de la Petrolul, astăzi o altă echipă de tradiţie a rămas fără antrenor. Adrian Falub a fost şi el sacrificat de conducerea clujenilor după ce echipa este abia pe locul cinci după 13 meciuri jucate în liga secundă. Se pare că remiza de aseră cu Ripensia a fost picătura care a umplut paharul pentru şefii alb-negrilor. O remiză venită după un gol încasat de ardeleni în minutele de prelungire.

"A revenit la clubul său de suflet şi şi-a pus toată dedicarea şi pasiunea în slujba Universităţii. Din Păcate, în fotbal, la fel ca în viaţă, drumurile se despart uneori, însă porţile rămân întotdeauna deschise. Îi mulţumim lui Adrian Falub pentru toată munca depusă la "U", încununată de revenirea în Liga a II-a şi îi urăm mult succes pe mai departe" a sunat comunicatul clubului clujean.

Conducerea şepcilor roşii negociază deja cu mai mulţi antrenori pentru preluarea echipei după plecarea lui Falub. Printre numele vehiculate ca posibili succesori ar fi cele ale lui Edi Iordănescu, Costel Gâlcă şi Claudiu Niculescu. Falub era din septembrie 2017 antrenorul clujenilor pe care la sfârşitul sezonului trecut i-a promovat în Liga 2. 

 

Afla mai multe despre: falubuniversitatea clujgâlcăniculescuedi iordănescu 

viewscnt
Articole similare