Zlatan Ibrahimovic a dezvăluit ce ar dori să facă după ce se va retrage din cariera de fotbalist profesionist.
Starul suedez a ajuns la 40 de ani, iar AC Milan nu se poate baza pe serviciile sale, deoarece este accidentat. În locul lui a fost introdus tot un veteran, Olivier Giroud, care s-a descurcat bine şi a marcat goluri importante pentru italieni.
Totuşi, Zlatan nu are de gând să renunţe aşa uşor şi are de gând să se întoarcă pe teren pentru a o ajuta pe AC Milan să se bată pentru titlul din Serie A. Mai mult decât atât, nordicul a dezvăluit că i-ar plăcea să fie actor după ce se va retrage din fotbalul profesionist.
”Ceva care îmi dă adrenalină!”
”Dacă revin curând pe teren? Asta e sigur. Sunt situaţii foarte dificile. În cariera mea nu am avut multe opriri, în timp ce în ultimii ani am avut o accidentare gravă. Dar Ibra este cel care decide când să se oprească. Voci? Mulţi continuă să mă considere terminat şi mă taxează. Am încredere în tot ceea ce fac. Nu ştiu cât va dura, dar mereu încerc să trec dincolo de limită.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vedem ce va fi pe viitor (n.r. – după retragere). Sunt curios de anumite lucruri: de exemplu, să devin actor. Ceva care îmi dă adrenalină. Dar nimic nu va fi ca fotbalul. Va trebui să fac o diferenţă. Am multe proiecte, dar acum mă concentrez pe fotbal. Când mă întorc, o să 'arunc în aer' întregul stadion”, a declarat Zlatan Ibrahimovic, pentru Tuttosport.
Contractul lui Zlatan cu echipa de pe San Siro expiră în această vară, dar AC Milan doreşte să îi prelungească înţelegerea pe încă un sezon. În actualul sezon, el a jucat 15 partide în tricoul italienilor, a marcat 8 goluri şi a oferit 2 pase decisive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ac milan-zlatan-italia