You are here:

A bătut-o de unul singur pe Real, iar acum îi ironizează pe "galactici": "Le-am spus şi lor. A fost incredibil de uşor"

A bătut-o de unul singur pe Real, iar acum îi ironizează pe "galactici": "Le-am spus şi lor. A fost incredibil de uşor"
Comentarii

Tottenham a produs surpriza şi a învins-o aseară pe Real Madrid cu 3-1. Dele Alli a fost eroul londonezilor, care au obţinut calificarea în optimile Ligii Campionilor.

"Am vorbit după meci cu jucătorii lor şi le-am zis că nu ne vine să credem cât de mult spaţiu am avut. Pasa decisivă a fost atât de uşor de dat câteodată. Apărarea lor a fost cam lentă. Ştiam că au o defensivă puternică, dar noi am profitat de şansa pe care am avut-o. Nu vrem doar să jucăm cu astfel de echipe, vrem să şi câştigăm.  Este un rezultat extraordinar pentru noi" , a declarat Dele Alli.

"Am abordat meciul într-un mod profesionist. Am obţinut ce ne doream, am câştigat. Am jucat bine. Am arătat de ce suntem capabili. Acum trebuie să continuăm. Am vrut să ne revenim după ce s-a întâmplat săptămâna trecută şi am câştigat azi. Ne bucurăm că suntem calificaţi. Acum ne concentrăm doar pe campionat şi pe ultimele două meciuri" , a spus Christian Eriksen.

CITEŞTE ŞI: VIDEO REZUMATE | Aici ai toate golurile serii de miercuri din UEFA Champions League! Manchester City şi Tottenham şi-au asigurat calificarea în optimi

Afla mai multe despre: tottenhameriksendele allireal madridchampions leagueliga campionilor 

viewscnt
Articole similare