Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat duminică, la Viena, al 10-lea titlu european din palmares, după finala cu Danemarca, la fel ca la ediţia anterioară.
Multiplu medaliat în ultimii 15 ani de când conduce Norvegia, antrenorul islandez Thorir Hergeirsson şi-a anunţat retragerea din funcţie după CE2024. Naţiunile gazdă ale ediţiei din 2026, între care şi România, au primit steagul competiţiei.
Norvegia s-a impus cu scorul de 31-23 (13-12) în cea de-a 14-a finală continentală, iar bilanţul anterior este de 9 medalii de aur, 3 de argint şi una de bronz. Trofeul european obţinut în 2024 este al treilea consecutiv. Pe banca tehnică a Norvegiei s-a aflat în ultimii 15 ani islandezul Thorir Hergeirsson, care şi-a anunţat deja retragerea.
La rândul său, Danemarca a jucat a şaptea finală europeană, anterior cucerind trei medalii de aur (1994, 1996, 2002) şi trei de argint (1998, 2004, 2022).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tot duminică, bronzul continental a revenit Ungariei, care a dispus de campioana mondială Franţa, scor 25-24 (13-12).
EHF a anunţat înaintea finalelor şi All Star Team la CE2024, iar între cele mai bune jucătoare se află şi extrema stânga de la CSM Bucureşti, Emma Friis. Componenţa All Star Team: Emma Friis (cea mai bună extremă stânga), Tjasa Stanko (inter stânga), Henny Reistad (centru), Katrin Klujber (inter dreapta), Viktoria Gyory-Lukacs (extremă dreapta), Tatjana Brnovic (pivot), Anna Opstrup Kristensen (portar), plus Pauletta Foppa (cea mai bună apărătoare) şi Petra Simon (cea mai bună tânără jucătoare).
România a încheiat Campionatul European pe locul 11 cu un bilanţ de trei victorii şi patru eşecuri, după cum urmează: 29-28 cu Cehia, 25-27 cu Muntenegru şi 27-25 cu Serbia (grupa preliminară B), 25-30 cu Franţa, 25-23 cu Suedia, 29-37 cu Ungaria şi 24-29 cu Polonia (grupa principală I).
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Clasamentul final al CE2024 este: 1. Norvegia, 2. Danemarca, 3. Ungaria, 4. Franţa, 5. Suedia, 6. Olanda, 7. Germania, 8. Muntenegru, 9. Polonia, 10. Slovenia, 11. România, 12. Elveţia, 13. Spania, 14. Austria, 15. Cehia, 16. Islanda, 17. Insulele Feroe, 18. Macedonia de Nord, 19. Croaţia, 20. Turcia, 21. Serbia, 22. Portugalia, 23. Ucraina, 24. Slovacia.
Turneul final al CE2024 a fost primul cu 24 de echipe la start.
Ultima zi a competiţiei a însemnat şi predarea ”ştafetei”, de fapt a steagului competiţiei către naţiunile gazdă ale CE2026, adică Cehia, Polonia, România, Slovacia şi Turcia, într-o ceremonie la care FR Handbal a fost reprezentată de preşedintele Constantin Din şi secretarul general al forului, Nicolae Luca.
CE2026 va avea loc între 3-20 decembrie, iar în România vor avea loc meciuri din două grupe preliminare, la Oradea şi Cluj-Napoca, o grupă principală urmând a fi găzduită apoi tot de BT Arena, singura cu capacitate de 10.000 de locuri din ţara noastră.
- Citește și
- Pep Guardiola şi Bernardo Silva au reacţionat, după ce City a pierdut cu Manchester United: "Ăsta e adevărul"
- Şumudică s-a mândrit cu transferul reuşit de Rapid! "Era în spatele lui Messi. Ia cumpăraţi voi, mă, un jucător de nivelul lui"
- Criza continuă pentru Manchester City! Pep Guardiola a încasat două goluri în trei minute şi a pierdut partida în faţa marei rivale
- Marius Şumudică a dat verdictul despre grupa României pentru Cupa Mondială! "Uitaţi-vă la ce se întâmplă cu Manchester City, cu Guardiola"
- FOTO | Rangers a fost atât de aproape! Ianis Hagi pierde finala Cupei Scoţiei împotriva lui Celtic la loviturile de departajare
- Revoltă în circuit! Un jucător, dezamăgit de lupta antidoping după cazurile Sinner şi Swiatek: "Nu mai cred în Moş Crăciun. Dacă vrea cineva să creadă, poate"
- Presa din Italia nu a mai ţinut cont de nimic şi l-a taxat pe Dennis Man, după încă un eşec al echipei sale
- A fost setată şedinţa decisivă la CFR Cluj! Primul anunţ al lui Nelu Varga despre Dan Petrescu, după remiza cu Slobozia: "Vom decide ce facem"
- "Nu mă aşteptam la asta cu un rapidist pe bancă!". Pus sub presiune, Marius Şumudică a tranşat subiectul cu suporterii: "Eu plângeam"
- Parma a pierdut acasă în Serie A, într-un meci cu cinci goluri! Ce au făcut Man şi Mihăilă: ocazie uriaşă ratată în prima repriză
- "Nu aveam voie să fac ceea ce am făcut!". Dan Petrescu a recunoscut că a exagerat cu reacţiile avute în Slobozia - CFR Cluj: "Toată lumea vrea pe primul loc"
- Adi Mihalcea este mulţumit de prestaţia elevilor săi, după remiza cu CFR Cluj: "Cu mai mult noroc reuşeam victoria"
- Bogdan Cosmescu, dezamăgit total de prestaţia CFR-ului de la Clinceni: "N-am văzut niciun talent"
Afla mai multe despre: danemarca norvegia handbal, norvegia campioana europeana handbal