You are here:

A fost considerat mare talent al lui FC Porto şi acum s-a transferat în Liga 1: ”Poate că oamenii nu înţeleg mutarea mea în România”

A fost considerat mare talent al lui FC Porto şi acum s-a transferat în Liga 1: ”Poate că oamenii nu înţeleg mutarea mea în România”

Superliga

Comentarii

Un jucător care a fost mare speranţă la FC Porto a ajuns în Liga 1, unde speră să-şi revitalizeze cariera.

Omar Govea este primul jucător mexican care a evoluat vreodată în Liga 1. Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani s-a transferat la FC Voluntari, unde a debutat deja.

Fostă mare speranţă a lui FC Porto, Omar Govea a povestit pentru ESPN cum a ajuns să evolueze în România.

A fost considerat mare talent la FC Porto şi a ajuns în Liga 1

Omar Govea a fost transferat în 2016 de FC Porto, contra sumei de două milioane de euro, după ce scouterii l-au remarcat la CF America, din Mexic.

Iniţial, a fost împrumutat pentru liga secundă, dar Omar Govea a fost impresionat şi a fost transferat definitiv. Însă cariera sa n-a avut traseul aşteptat.

În urmă cu aproape două săptămâni, Omar Govea a ajuns în Liga 1, unde a semnat cu FC Voluntari. El a venit liber de contract, după ce s-a despărţit de Zulte Waregem şi a povestit cum a ajuns în România şi care sunt primele impresii:

”Ideea de a rămâne în Europa mi s-a părut bună. Poate că oamenii nu înţeleg mutarea mea în România, dar mă va ajuta să-mi fac o reevaluare, pentru că anul trecut nu am jucat.

Aici, fotbalul este mai tactic, lent şi chiar ajung să-l văd ca cel din campionatul mexican, unde se joacă mai poziţional, aşa că mă simt mai bine.

Am intrat în contact cu echipe din Mexic, dar sezonul era deja de mult început şi pnetru mine el mai important a fost să joc, să am minute, să-mi îmbunătăţesc statisticile”, a spus Omar Govea pentru ESPN.

Omar Govea a ajuns la Zulte Waregem în vara lui 2019, a jucat bine în primele două sezoane, însă în ultimul an a evoluat foarte puţin.

Mijlocaşul mexican spune că motivul pentru care n-a jucat n-a ţinut de forma sa, ci de faptul că a refuzat să-şi prelunească înţelegerea:

”Faptul că nu am jucat n-a fost din cauza formei slabe, ci din cauza deciziilor conducerii. Au vrut să-mi reînnoiesc contactul, dar am căutat alte oportunităţi, alte ligi care să mă ajute să cresc. Chiar şi când eram în vacanţă, mă antrenam şi trebuia să fiu pregătit”, a explicat Omar Govea.

Omar Govea a debutat pentru FC Voluntari chiar în această etapă, cu Universitatea Craiova, scor 1-1. El a fost rezervă şi a intrat în minutul 76, în locul lui Nemec.

Afla mai multe despre: omar govea 

viewscnt
Articole similare