Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat, joi seară, în sferturile de finală ale Cupei României, trecând în optimi de U Craiova 1948, scor 1-0.
”O partidă dârză, aprigă, nu spectaculoasă, câteva situaţii şi de o parte şi de cealaltă. Ei cu un şut senzaţional, am înţeles că a fost deviat, gol, s-a scris istoria acestei partide. Am încercat în a doua repriza, dar prea puţin pentru a întoarce rezultatul. Şi ce s-a întâmplat la final nu anunţa în timpul jocului acea divergenţă dintre jucători şi prea uşor aceste cartonaşe roşii. Cred că o să avem probleme din cauza acestor cartonase roşii” a spus Flavius Stoican, după meci.
Pentru echipa sa urmează duelul cu Rapid: ”Ei pleacă favoriţi, dar nu înseamnă că vor avea un meci uşor. Ne concentrăm să vedem unde să speculam greşelile lor. Au jucatori cu experienţă şi ce-mi vine în gând, Dragoş Grigore cu Săpunaru sunt doi jucători importanţi pentru ei plus cei de la mijlocul terenului, important e să ne refacem după aceasta partida că nu e uşor” a mai spus Flavius Stoican.
În minutul 90+2, de la Sepsi a fost eliminat postarul Niczuly, el primind al doilea cartonaş galben. A fost eliminat şi Kovacic, de la craioveni. Iniţial, arbitrul i-a arătat cartonaşul roşu lui Sidibe. În poartă la Sepsi a intrat pe final Aganovic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: flavius stoican