Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, într-un interviu pentru site-ul FRF, că pentru el 2019 a fost un an perfect şi că la prima reprezentativă principiul după care se va ghida va fi disciplina.
“Nu pot spune altceva decât că a fost un an perfect. La Europeanul de tineret din această vară am reuşit să ajungem în semifinale şi astfel să ne calificăm la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Am creat o emulaţie extraordinară la echipa de tineret, suporterii au fost alături de noi, totul culminând cu numirea mea în acest final de an la prima reprezentativă. Meciul cu Anglia de la Euro are o poveste aparte, a fost momentul decisiv al naţionalei de tineret. A fost partida care a arătat că victoria din primul joc, cel cu Croaţia, nu a fost una întâmplătoare şi că această generaţie nu se mulţumeşte cu puţin”, a spus Rădoi.
El a menţionat că totuşi l-a dezamăgit ceva, şi anume “primul meci al actualei campanii de calificare la U21, acea înfrângere cu Danemarca din deplasare”. “Am fost dezamăgit mai ales din cauza evoluţiei echipei noastre din primele 20 de minute”. Rădoi s-a despărţit :c greu şi cu regret” de naţionala under 21. “Totuşi, sunt fericit că merg la prima reprezentativă, acolo unde voi colabora cu mai mulţi dintre jucătorii pe care îi cunosc foarte bine şi i-am antrenat la tineret. Sunt fericit că am lăsat naţionala U21 pe poziţia secundă în grupă, iar acest lucru ne asigură în acest moment locul la baraj”.
Selecţionerul a spus că a început să se pregătească pentru confruntarea cu Islanda din play-off-ul pentru Euro-2020. “Deja studiez primul adversar pentru că vrem ca la meciul din martie să avem toate datele puse la punct. Am văzut deja partidele islandezilor cu Turcia, meciul din Andorra, cel cu Moldova din deplasare, dar şi cle două întâlniri împotriva Franţei. Ne gândim deja la acel meci pentru că va fi unul special şi în privinţa vremii, luam în considerare orice factor, chiar şi la selecţie”.
În mandatul de selecţioner, pentru Rădoi importantă va fi disciplina la echipă: “Disciplină, acesta e principiul după care ne vom ghida. Atât discplină în afara terenului, cât şi disciplină tactică. Vreau să văd determinare de la jucătorii naţionalei şi unitate de grup pentru că cred că forţa noastră este cea a grupului!”
Rădoi a precizat că a acceptat să fie selecţioner deoarece nu îi este teamă de provocări. “Nu mi-e teamă de provocări. Aşa s-a întâmplat şi la naţionala de tineret, când echipa era pe locul trei în grupă şi urmau patru partide decisive. În plus, am văzut comentariile oamenilor, ale suporterilor, care m-au susţinut. Şi mai este un aspect important, faptul că au existat anumite discuţii despre jucătorii de la tineret. Mulţi au spus că aceştia nu ar avea valoare pentru prima echipă, iar eu nu sunt deloc de acord cu acest lucru şi vreau să demonstrez asta împreună cu ei!”
Mirel Rădoi consideră că vârsta sa (38 de ani) reprezintă un dezavantaj din punct de vedere al experienţei, dar este un avantaj în alte privinţe, el precizând că are pasiune, dorinţă, forţă de lucru şi este determinat să facă lucrurile să meargă cât mai bine.
Întrebat ce sistem de joc va folosi la prima reprezentativă, tehnicianul a răspuns: “Înainte de toate vom pregăti meciul cu Islanda, pentru că aceste este cel mai important. Tot ce pot spune este că vom evolua cu un mijlocaş ofensiv în spatele atacantului sau atacanţilor, un număr 10. Apoi, vom vedea. În funcţie de adversar, de jucătorii pe care-i vom avea la dispoziţie, ne vom decide. Eu personal prefer două sistem de joc, 4-2-3-1 şi 4-3-3, dar repet, deciziile le vom lua înaintea meciurilor pe care le vom disputa”.
Rădoi spune că s-a inspirat de la toţi antrenori cu care a lucrat, “de la Boloni, Piţurcă, Iordănescu, Hagi, Olăroiu sau Sorin Cârţu şi până la antrenorii care sunt acum în topuri, Klopp, Guardiola, Mourinho, sau Tuchel”.
Selecţionerul a menţionat că îşi doreşte să discute cu jucătorii români care nu sunt folosiţi la cluburile din străinătate: “Chiar îmi doresc să discut cu ei, să le spun că dacă au posibilitatea de a se transfera la alte echipe să o facă, iar cei care nu pot pleca să vorbească la cluburi şi să solicite să se antreneze suplimentar”.
Rădoi va discuta şi cu antrenorii de la cluburile la care sunt legitimaţi jucătorii naţionaleii. “Cu siguranţă vom face acest lucru, am făcut acest lucru şi la tineret şi o vom face şi acum la prima echipă. Îmi doresc ca în acest proces să fie implicaţi şi membrii Comisiei Tehnice, vreau să meargă să-i vadă pe jucători şi în procesul de antrenament, nu doar la meciuri. Vom merge în cantonamentele echipelor româneşti din această iarnă, vom fi aproape şi de jucătorii care evoluează la cluburi din străinătate şi vor avea şi ei stagii de pregătire în această iarnă”, a adăugat el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, frf, selctioner, mesaj