AC Milan a început în cel mai slab mod posibil noul sezon, pierzând cu 0-1 împotriva celor de la Udinese, în prima etapă din Serie A. Ca urmare, Paolo Maldini pregăteşte alte noi transferuri pentru echipa lui Marco Giampaolo.
Ultima ţintă a clubului rossonero se numeşte Serge Aurier, fundaş dreapta de la Tottenham Hotspur. Negocierile au început în urmă cu câteva zile, însă recent au intrat în linie dreaptă, notează presa franceză.
Fotbalistul deja şi-ar fi dat acceptul să vină pe San Siro, din moment ce nu mai primeşte şanse în formaţia lui Mauricio Pochettino. Problema mai rămâne între cele două cluburi: Tottenham vrea 25 de milioane pentru fundaşul ivorian, însă clubul rossonero ezită să ofere, momentan, această sumă.
Aurier a ajuns la Spurs în 2017, fiind adus de la PSG pentru 25 de milioane de euro. Marco Giampaolo nu este mulţumit cu soluţiile pe care le are în banda dreapta a apărării, acolo unde Davide Calabria se luptă pe postul de titular cu Andrea Conti, în timp ce Fabio Borini este considerat o soluţie de avarie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serge aurier, tottenham, ac milan, transfer