You are here:

Academica Clinceni primeşte şi o veste proastă. Gruparea ilfoveană, amendată cu 10.000 de lei de Comisia de Disciplină. Care este motivul

Academica Clinceni primeşte şi o veste proastă. Gruparea ilfoveană, amendată cu 10.000 de lei de Comisia de Disciplină. Care este motivul
Comentarii

Comisia de Disciplină a FRF, întrunită miercuri, a decis sancţionarea clubului Academica Clinceni cu o penalitate sportivă de 10.000 de lei, ca urmare a neregulilor de la meciul cu FC Viitorul.

Sancţiunea a fost decisă în baza următorului articol din Regulamentul Disciplinar:

“Articolul 83 – Nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor

7 Încălcarea altor dispoziţii ale ROAF privind organizarea în condiţii regulamentare a jocului (permiterea accesului publicului în stadion peste 90% din capacitate, vânzarea băuturilor alcoolice în stadion, accesul unor persoane neautorizate în incinta terenului, pe culoarele de acces şi la vestiare, neafişarea în stadion a regulilor ce trebuie respectate de spectatori, existenţa în stadion a unor obiecte sau materiale interzise, neasigurarea condiţiilor pentru activitatea presei, interzicerea nejustificată a înregistrării audio-video a jocului de către orice alt club,  neprezentarea antrenorilor principali la conferinţa de presă de după joc, omisiunea imprimării pe documentele de acces a sectorului, rândului şi locului ce urmează să fie ocupateprecum şi orice alte încălcări de la prevederile ROAF privind organizarea jocului), se sancţionează gradual, cu penalitate sportivă de la 10.000 la 100.000 lei, la fiecare nouă abatere penalitatea urmând a fi majorată cu ½ faţă de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul în cazuă va fi sancţionat  cu interzicerea organizării jocurilor pe stadionul propriu de la 1 la 4 jocuri cumulat cu penalitatea de 100.000 lei”.

Tot după meciul cu FC Viitorul, vicepreşedintele grupării Academica, Valentin Budeanu, a fost suspendat două jocuri şi penalizat cu 9.000 lei.

Comisia de Disciplină a mai decis, ca urmare a eliminărilor de la partidele Dinamo – FC Voluntari şi Sepsi – FC Viitorul, ca Ioan Filip (Dinamo) şi Nicolae Carnat (Sepsi) să fie suspendaţi un joc şi penalizaţi cu 740 de lei.

 

Afla mai multe despre: clinceni 

viewscnt
Articole similare