Jucătorul celor de la Arsenal, Bukayo Saka (23 de ani), a suferit o accidentare teribilă şi va lipsi în cea mai aglomerată perioadă a sezonului din fotbalul englez.
Arteta, veşti proaste despre Saka pentru Arsenal. Perioadă lungă de absenţă pentru englez
Arsenal Londra a învins-o, pe teren propriu, pe nou-promovata Ipswich Town, cu scorul de 1-0, în ultimul meci al etapei a 18-a a campionatului Angliei. Golul a fost marcat de Kai Havertz, în minutul 23.
Totuşi, veştile rele nu o ocolesc nici pe vicecampioana Angliei. La capătul partidei de pe Emirates Stadium, Mikel Arteta a vorbit şi despre accidentarea suferită recent de Bukayo Saka.
Antrenorul ”tunarilor” a anunţat că internaţionalul englez va absenta mai mult de două luni, după ce acesta a suferit o ruptură musculară la coapsa dreaptă, în meciul cu Crystal Palace (5-1), din etapa trecută, fiind înlocuit atunci în minutul 24.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Bukayo a fost supus unei intervenţii. Totul a decurs bine, dar din păcate va lipsi multe, multe săptămâni. Am spus multe săptămâni, cred că este vorba de mai bine de două luni.
Nu ştiu exact cât, depinde de cât de rapid va începe ţesutul să se vindece, ce mobilitatea va avea. Vom vedea”, a declarat Arteta, după victoria la limită cu nou-promovata engleză.
În momentul de faţă, Arsenal ocupă locul doi în clasamentul din Premier League, cu 36 de puncte acumulate în 18 meciuri disputate, în timp ce liderul Liverpool are 42 de puncte (17 jocuri).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Situaţie incredibilă pentru Dan Şucu la Genoa. Mario Balotelli ar putea pleca din Italia pentru un salariu de 5 ori mai mare
- Vinicius Jr. a fost desemnat jucătorul anului la Globe Soccer Awards. Cristiano Ronaldo a primit două premii
- Lamine Yamal, mai puternic ca niciodată. Accidentarea îl îmbărbătează pe puştiul de la Barcelona: ”Sunt sigur că voi reveni mai bun”
Afla mai multe despre: arsenal, premier league, bukayo saka, mikel arteta