După ce a impresionat în debutul acestui sezon, un titular al Rapidului a primit o ofertă importantă din străinătate. Până acum, viitorul său era incert, iar Adi Mutu a confirmat interesul, dezvăluind apoi ce se va întâmpla cu jucătorul său
Pe locul doi în clasament după şase etape, la egalitate de puncte cu liderul Farul, Rapid a început impresionant sezonul şi pare să aibă şanse la campionat pentru prima dată de foarte mult timp.
La finalul acestui sezon se vor împlini 20 de ani de la ultimul titlu cucerit de giuleşteni, în timp ce ultima clasare pe podium a venit în 2008, sub comanda lui Marian Rada.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, odată cu venirea lui Dan Şucu la club şi debuturile modeste de sezon ale ”granzilor” CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova, pare că acesta ar putea fi anul Rapidului.
Iar giuleştenii nu ar fi putut să sincronizeze un eventual triumf mai bine: la anul se fac nu doar 20 de ani de la ultimul titlu, ci şi 100 de ani de la înfiinţarea clubului.
Printre artizanii acestui început bun de sezon a fost şi Antonio Sefer (22 de ani). Jucătorul se află în echipă deoarece îndeplineşte criteriul ”under” impus de FRF, dar e greu de crezut că ar fi lăsat pe bancă dacă nu l-ar îndeplini.
Adi Mutu a confirmat oferta primită pentru unul dintre titularii Rapidului
Acesta a impresionat în primele etape ale noii ediţii a campionatului şi a primit o ofertă importantă, care s-a zvonit a fi din Israel, deşi nu a fost confirmat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Se pare totuşi că acesta va continue, deocamdată, la Bucureşti, dar mai are doar un an de contract. Aşa cum a dezvăluit Orange Sport, Rapid i-a oferit prelungirea, dar discuţiile încă sunt în desfăşurare.
În cadrul conferinţei de presă dinaintea duelului cu Sepsi, Adi Mutu a recunoscut că este fericit că Sefer a rămas la club, deşi a dat de înţeles că această ”telenovelă” nu se va încehia încă.
”Eu, dacă sunt bucuros (n.r. că a rămas Sefer)? Ţi se pare! (n.r. râde). Sunt bucuros, bineînţeles, atât eu, cât şi Toni. Ştiam că clubul nostru are o ofertă pentru Toni, nu ştiam în ce stadiu sunt discuţiile.
Dar dacă va rămâne sau va pleca, important pentru el e să rămână concentrat, în sensul în care trebuie să dea totul cât timp este aici”, a declarat Adi Mutu.
- Citește și
- Revenire importantă la CFR: ”În 16 ani, nu am văzut jucător de nivelul lui în România”. Anunuţul făcut de Balaj: ”Poate evolua în Champions League”
- Şansă nesperată sau plan dus la capăt? Atacantul mult dorit de FCSB a rămas liber de contract: ”Poate să se alăture cărui club doreşte”
- Anunţ de ultim moment! Universitatea Craiova s-a înţeles cu fundaşul dorit. Vine de la o altă echipă din Liga 1: ”Ne-a rugat să îl lăsăm”
Afla mai multe despre: antonio sefer