Mihai Rotaru ar putea aduce la Craiova un super antrenor liber de contract, după ce oltenii au oficializat despărţirea de tehnicianul grec.
Ladislau Boloni ar putea ajunge la Craiova. El este liber de contract, după ce în luna mai, s-a despărţit de Panathinaikos. Patronul Craiovei îl apreciază mult pe Boloni, potrivit GSP, iar acesta ar fi o ţintă mai veche a lui Mihai Rotaru. Având în vedere că fostul jucător al Stelei este liber de contract, el ar putea ajunge la Universitatea Craiova.
”Am avut discuţii cu doi preşedinţi foarte interesanţi din Liga 1 şi pe amândoi îi apreciez foarte mult. Amândoi sunt de o seriozitate maximă şi le dau credit. Da, din România. Dar… Cam atât. Am discutat cu două cluburi şi jumătate. Zic jumătate fiindcă nu am discutat cu el, dar ştiu că la un moment dat aş dori să ajut”, declara Ladislau Boloni, în decembrie 2020.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marinos Ouzounidis, out de la Craiova
Universitatea Craiova a pierdut meciul cu Laci din Conference League, scor 0-1. Eşecul i-a pus capac lui Marinos Ouzounidis! După nici şase luni de la semnarea contractului, şefii din Bănie au decis că antrenorul nu se mai potriveşte cu stilul lor de joc şi astfel au decis să îl dea afară. Dragoş Bon va conduce echipa în următoarea perioadă. Grecul a cucerit, alături de olteni, Cupa şi Supercupa României anul acesta.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: craiova-rotaru-boloni