Alex Paşcanu a avut un discurs tăios atunci când a fost întrebat despre motivul pentru care a ales oferta de la CFR Cluj şi a refuzat-o pe cea de la FCSB.
Alexandru Paşcanu a vrut să facă în această vară pasul spre o echipă de seniori, la care să poată creşte în continuare. Fundaşul crescut de Leicester a primit mai multe oferte, însă cele mai interesante pentru el au fost de la CFR Cluj şi FCSB. A ales până la urmă să semneze cu deţinătoare titlului.
Într-un interviu pentru leicestermercury.co.uk, Paşcanu spune că s-a speriat de situaţia de la FCSB şi asta l-a făcut să aleagă propunerea de la CFR Cluj, mai ales că acolo avea şansa să lucreze cu Dan Petrescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Am vrut să fac pasul la o echipă de seniori şi sunt foarte fericit că am avut şansa să merg la Cluj. M-au primit foarte bine, am început deja să mă antrenez cu ei şi abia aştept să-mi fac treaba aici. M-am gândit că este un pas înainte dacă merg acolo. Mi-am spus că trebuie să merge undeva unde să joc şi unde să am şansa să cresc.
Am luat în considerare mai multe aspecte, de exemplu antrenorul. La Cluj, era Dan Petrescu, despre care ştiam că este un antrenor de la care ai ce învaţa. La Steaua, nu ştiam cine este antrenor. Erau, de asemenea, pe o poziţie mai slabă în clasament. În plus, cei de la Cluj mă doreau de mai multă vreme şi asta m-a ajutat să iau o decizie. La Cluj există mai multă competiţie, dar asta mă ajută să mă dezvolt. Ăsta este un lucru bune, deoarecere mă face mai puternic de fiecare dată când mă antrenez”, a declarat Alex Paşcanu pentru leicestermercury.co.uk.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alex pascanu