Alexandru Maxim s-a accidentat duminică şi va lipsi o perioadă de pe teren.
Jucătorul pe care Marius Şumudică l-a revitalizat în Turcia a suferit o accidentare la un deget de la piciorul drept. Maxim s-a accidentat chiar în amicalul dintre Gaziantep şi Dinamo Kiev, echipă unde antrenor este Mircea Lucescu, cel care a câştigat titlul cu echipa din capitala Ucrainei sezonul trecut. Accidentarea a fost la al treilea deget de la piciorul drept al fostului jucător din Bundesliga.
Cât va lipsi Alexandru Maxim de pe teren?
Astfel, Maxim va lipsi de pe teren timp de două săptămâni. Alexandru Maxim a fost sezonul trecut unul dintre cei mai buni jucători de la Gaziantep, iar cât timp la cârma echipei a fost Marius Şumudică, clubul a ajuns chiar şi pe primul loc în Turcia.
Sezonul trecut, Alexandru Maxim a jucat 41 de partide pentru Gaziantep, a marcat 16 goluri şi a oferit 3 pase decisive. Mijlocaşul în vârstă de 31 de ani este cotat la 3,30 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: maxim-gaziantep-turcia