Atacantul echipei Astra, Denis Alibec, i-a dat dreptate colegului său, Constantin Budescu. Nemulţumit de faptul că nu a jucat niciun minut cu Suedia şi Spania, Budescu şi-a anunţat retragerea de la naţională.
"Eu cred că are dreptate. Sincer, merita să joace după ce a arătat în meciurile dinaintea convocării. Da (n.r. - întrebat dacă a simţit vreo frustrare), pentru că cu două zile înainte eram titular cu Spania şi dintr-o dată nu am mai juca", a declarat Denis Alibec.
Atacantul Astrei are un favorit la înlocuirea lui Cosmin Contra: "Aş prefera să vină Şumudică".
Cât despre baraj: "Ar trebui să jucăm de la egal la egal, Islanda nu e de speriat, mai ales că după jucăm cu Ungaria sau Bulgaria, care sunt vecinele noastre şi mereu am câştigat împotriva lor".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Budescu şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională
Constantin Budescu a anunţat că ia în calcul să nu mai onoreze convocările la echipa naţională, după ce în dubla cu Suedia şi Spania nu a jucat nici măcar un minut.
Deşi selecţionerul Cosmin Contra şi-a anunţat plecarea, Budescu nu mai vrea să audă de echipa naţională.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Mi s-a părut o bătaie de joc ceea ce s-a întâmplat la echipa naţională. Vreau să fie ultima întrebare despre acest lucru, cum cred că o să fie şi ultima mea apariţie la Mogoşoaia. Depinde foarte mult de ce o să se întâmple în continuare.
Nu mă retrag, că nu e vorba de retragere la mine, am două-trei meciuri la echipa naţională. Dar probabil nu o să mai merg pe acolo când o să fiu chemat", a declarat Constantin Budescu.
Budescu a rămas ferm pe poziţie şi după ce a fost întrebat dacă venirea lui Marius Şumudică la naţională l-ar face să se răzgândească: "V-am spus că în mare măsură depinde de ce o să se întâmple acolo, dar în mare proporţie nu cred că o să mai merg pe acolo".
Astra - FCSB 3-1
Formaţia Astra Giurgiu a învins, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1, echipa FCSB, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I, în care gazdele au condus cu 1-0.
FCSB a deschis scorul în minutul 19, prin Gnohere. Pentru Astra au marcat Alibec ’30, ’60 şi Enache ‘90+6.
"Au fost momente bune de joc, am început foarte bine, după care am primit acel gol şi spre finalul primei reprize nu am mai jucat aşa de bine. Dar totuşi am reuşit să egalăm şi, după pauză, eu zic că am avut ocaziile mai clare şi am meritat să câştigăm.
Mă bucur că am reuşit să dau două pase de gol. Vorba unui prieten, chiar trei, dar la una nu a reuşit să marcheze. Ne simţim bine toţi, nu numai eu cu Denis. Este un grup frumos aici, ne ajutăm reciproc şi asta se vede în teren", a mai spus Budescu.
Afla mai multe despre: alibec