Universitatea Craiova a remizat, duminică, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a XXXIII-a a Ligii I.
A fost al doilea meci oficial pentru grecul Marinos Ouzounidis pe banca tehnică a formaţiei craiovene: ”A fost ok. Am văzut lucrurile pe care voiam să le văd. Trebuie să muncim mai mult ofensiv, dar mă aşteptam la acest fel de meciuri. Cel mai important este să marcăm primii şi după aceea să controlăm jocul. Acesta nu este nivelul pe care îl vreau eu, dar v-am spus, nu este o scuză, dar trebuie să ne gândim că este normal, nu este uşor să jucăm pe un teren greu joi şi apoi astăzi să avem iar un meci greu” a spus tehnicianul grec, la finalul meciului.
Alexandru Cicâldău are sub comanda lui Ouzounidis un rol ceva mai ofensiv în teren: ”Alex este un jucător foarte bun. Bineînţeles că nu este uşor să te adaptezi după un joc sau două, dar se străduieşte, încearcă să creeze multe şanse pentru colegii lui şi cred că poate juca foarte bine pe acest post” a explicat tehnicianul formaţiei din Bănie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Universitatea Craiova a remizat, duminică, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a XXXIII-a a Ligii I.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marinos ouzounidis, craiova