You are here:

Anamaria Prodan, trei lovituri la clubul din Liga 1 pe care-l finanţează. "E serioasă. Are planuri de viitor". Revoluţia pregătită în iarnă

Anamaria Prodan, trei lovituri la clubul din Liga 1 pe care-l finanţează. "E serioasă. Are planuri de viitor". Revoluţia pregătită în iarnă

Academica Clinceni

Comentarii

Se anunţă o perioadă a schimbărilor la Academica Clinceni, club din Liga 1 care a reuşit să atragă investitori, printre care şi pe Anamaria Prodan. Agenta de fotbalişti negociază, în această perioadă, transferul a trei fotbalişti italieni.

Primele trei transferuri negociate de Anamaria Prodan la clubul din Liga 1 pe care-l finanţează

Luni, Anamaria Prodan a câştigat un prim proces cu Laurenţiu Reghecampf, iar agenta îşi continuă planurile. Ea a ales să revină la un club din fotbalul românesc, după ce a mai fost implicată la Hermannstadt sau Snagov. 

Deşi a recunoscut că i-ar plăcea să cumpere un club din Italia, Anamaria Prodan s-a orientat spre România, unde investeşte la Academica Clinceni, formaţie aflată într-o situaţie grea. 

Se pare că femeia de afaceri se va ocupa de o mare parte din transferurile pe care clubul ilfovean le va face în iarnă, iar primele negocieri au avut loc. 

"Fosul preşedinte de la Hermannstadt a cumpărat Academica Clinceni, un club românesc din Liga 1, iar o linie directă a fost deschisă către Italia. Anamaria Prodan ţinteşte trei fotbalişti din Italia. Aceştia sunt Matteo Ardemagni, care părăseşte Frosinone, Lollo, de la Bari, şi Rizzo, de la Pescara. 

Totul e în desfăşurare, Anamaria Prodan e serioasă. Academica Clinceni are planuri ambiţioase de viitor", susţine Tuttomercatoweb.com.

Matteo Ardemagni este un atacant italian de 34 de ani, iar contractul său cu Frosinone, în Serie B, se termină în vara anului viitor. El are două prezenţe în Serie A, dar a marcat 109 goluri în Serie B, iar de-a lungul carierei a mai jucat la: Atalanta, Chievo, Spezia sau Perugia. 

Lorenzo Lollo, mijlocaş central de 31 de ani, joacă în liga a treia, la Bari, şi a mai trecut pe la Spezia, Empoli sau Venezia. 

Giuseppe Rizzo, mijlocaş de 30 de ani, are două prezenţe în naţionala Italiei U21, şi joacă la Pescara, în liga a treia, după ce mai fost legitimat la Reggina, Pescara sau Catania. 

Academica Clinceni strânge finanţatori, după situaţia critică în care ajunsese. Florin Dobrescu, misteriosul om de afaceri care a preluat-o pe Academica Clinceni, a ţinut să demonteze câteva dintre zvonurile care circulă despre el.

Afla mai multe despre: anamaria prodananamaria prodan academica clinceni 

viewscnt
Articole similare