You are here:

Andrei Ivan, pregătit de dubla cu FCSB: "Sper să le dovedesc în teren ce pot". Continuă contrele cu Bălaşa: "M-a lovit la cap"

Andrei Ivan, pregătit de dubla cu FCSB: "Sper să le dovedesc în teren ce pot". Continuă contrele cu Bălaşa: "M-a lovit la cap"

UEFA Europa League

Comentarii

Atacantul român Andrei Ivan a fost prezent la conferinţa de presă a echipei Rapid Viena, înaintea meciului cu FCSB, din prima manşă a play-off-ului Europa League, punctând că şansele de calificare în grupele competiţiei sunt egale.

Pentru început, internaţionalul român a mărturisit că s-a acomodat bine la noua sa echipă, unde va juca sub formă de împrumut de la FC Krasnodar, în acest sezon, apoi s-a referit la meciul de joi.

"M-am obişnuit foarte bine, m-au primit foarte bine la Rapid Viena. Sunt bucuros că voi juca pentru acest club si sper ca mâine să facem un meci foarte bun şi să ne calificăm mai departe în grupele Europa League. Am jucat de foarte multe ori cu această echipă când jucam la Craiova. Avem şanse egale ambele echipe. Sper ca mâine să facem un meci mare la Viena şi să ne calificăm în grupele Europa League.

Am văzut meciul cu Hajduk Split, s-au calificat la limită, au dat gol în minutul 93. Au o experienţă mare mare decât noi în Europa League, însă nu cred că contează asta. Am văzut că au jucători tineri în echipă şi avem şansa noastră de a ne califica în  Europa League", a declarat Andrei Ivan.

Atacantul în vârstă de 21 de ani, şi-a amintit că fundaşul Mihai Bălaşa, cu care a avut un schimb de replici înaintea acestei duble manşe, l-a lovit într-un meci jucat în 2017 între fosta sa echipă, Universitatea Craiova, şi FCSB.

"În meciul de la Severin m-a lovit la cap. Nu cred că a vrut. A fost în meci, a trecut. Am văzut ce a zis despre mine după meciul cu Hajduk, după ce s-au calificat. Nu iau în seamă ce se vorbeşte despre mine. Îmi văd de drumul meu şi sper să le dovedesc în teren ce pot", a mai spus Ivan.

Rapid Viena şi FCSB se vor întâlni în play-off-ul Ligii Europa la 23 august (turul) şi 30 august (returul). Primul meci va avea loc joi, de la ora 21.30, la Viena.

Afla mai multe despre: ivanbalasafcsb 

viewscnt
Articole similare