Antonio Conte a plecat în 2016 din Italia după ce le-a antrenat cu succes pe Juventus şi echipa naţională şi s-a dus la Chelsea, acolo unde a avut un impact imediat. Italianul nu şi-a uitat foştii rivali din Premier League şi a ţinut să îi "înţepe".
Plecat în 2018 de la Chelsea, Conte a ţinut, încă o dată, să îşi apere perioada petrecută în Anglia şi a făcut o comparaţie între el şi Klopp şi Guardiola: "La Chelsea, am câştigat Premier League în primul an şi Cupa Angliei în al doilea. Klopp încă nu a câştigat nimic în Anglia după patru ani şi Guardiola nu a câştigat nimic în primul an".
Totuşi, între timp, Klopp a reuşit să aducă trofeul UEFA Champions League la Liverpool, iar în acest sezon "cormoranii" au şanse foarte mari să câştige titlul. Cât despre Guardiola, el a adus două titluri consecutive pe Etihad Stadium.
Conte este acum pe banca lui Inter şi se luptă cu Juventus şi Lazio pentru câştigarea titlului în Serie A.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: antonio conte, inter, guardiola, klopp