Poliţia braziliană anunţă că nu dispune de indicii suficiente pentru a-l acuza pe Neymar că a violat o tânără braziliană în mai, la Paris, a anunţat, luni, Parchetul din Sao Paulo.
Ancheta, prima fază a procedurii, s-a încheiat şi va fi trimisă, marţi, Parchetului, care va avea la dispoziţie 15 zile pentru a decide dacă va fi cazul de o inculpare, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului public din Sao Paulo.
Neymar este acuzat de Najila Trindade Mendes de Sousa că a violat-o la 15 mai, într-un hotel din Paris. El spune că este nevinovat şi că relaţia cu tânăra a fost consimţită.
Poliţia din Sao Paulo, unde Najila Trindade a depus plângere la 15 zile după presupusele fapte, consideră că nu există suficiente indicii pentru a-l acuza pe jucător că a forţat-o pe tânără să aibă o relaţia sexuală şi că ar fi agresat-o fizic. Parchetul poate cere clasarea dosarului, inculparea lui Neymar sau continuarea anchetei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Neymar a fost interogat la 13 iunie, la Sao Paulo, iar Najila Trindade a fost audiată de două ori, la 7 şi 18 iunie.
Starul brazilian al echipei Paris Saint-Germain ar fi întâlnit-o pe femeie prin Instagram. Tânăra s-a deplasat în Franţa pentru a se întâlni cu fotbalistul. Ea a fost cazată în hotelul Sofitel Paris Arc Du Triomphe. La 15 mai, în jurul orei 20.00, jucătorul ar fi venit beat la hotel şi, după ce au fost cei doi un timp afectuoşi, Neymar ar fi devenit violent şi ar fi violat-o pe femeie. Tânăra a notat în plângere că a revenit în Brazilia la 17 mai, că era foarte afectată şi i-a fost teamă să depună plângere imediat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: neymar