După ce Sorescu anunţa că Dinamo îi va da voie să plece, Adrian Mihalcea l-a sfătuit pe jucătorul ”câinilor” să nu îşi continue cariera în ţară.
Deian Sorescu a fost unul dintre puţinii jucători ai lui Dinamo care au performat chiar şi în sezonul aproape dezastruos avut de ”câini”. Acesta şi-a asumat un rol de lider în vestiar şi a primit chiar şi banderola, astfel că a fost foarte surprinzător când a fost anunţat că poate pleca.
”Cei din conducere mi-au dat o hârtie prin care pot pleca pentru un milion de euro. Nu pot să zic că m-am simţit apreciat, pentru că acea hârtie nu a venit dintr-o bucurie sau un motiv de apreciere”, declara Sorescu, pentru Fanatik.
Care ar fi destinaţia ideală pentru Deian Sorescu
Astfel, Adrian Mihalcea, fost jucător şi antrenor din Ştefan cel Mare şi actualul tehnician al Unirii Slobozia, i-a oferit un sfat dinamovistului: să îşi continue cariera în afară. Mihalcea l-a pe căpitanul ”câinilor” să caute un transfer în afara Ligii 1, fiind de părere că fundaşul dreapta poate presta într-un campionat mai valoros ca al nostru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Păi eu ştiu că Sorescu a priomit o hârtie cum că este vânzare şi să îşi găsească o echipă care să plătească suma aceasta. Este un jucător bun, aflat într-o formă senzaţională. Şi când eram eu antrenor, era în vederile selecţionerului.
Dacă vânzarea lui ajută clubul să supravieţuiască în continuare, da, de ce nu? Nu l-aş vinde în ţară şi cred că Sorescu merită mai mult. Măcar să simtă şi el cum e să joci în campionate mult mai puternice, să ai oarecare linişte financiară.
Eu cred că ar fi mult mai bine pentru el să plece în alt campionat, poate nu din prima linie din Europa, dar mai puternic”, a declarat Adrian Mihalcea, pentru Telekom Sport.
În actualul sezon, Deian Sorescu, care va împlini 24 de ani în august, a reuşit să marcheze 8 goluri şi să ofere 10 pase decisive în 42 de apariţii. Conform transfermarkt, jucătorul lui Dinamo valorează un milion de euro, exact suma pe care conducerea din Ştefan cel Mare o doreşte pentru el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În cei trei ani petrecuţi cu ”câinii”, Sorescu a însumat 114 apariţii, în care a reuşit 21 de goluri şi 25 de assisturi.
VIDEO | Prunea, despre datoriile de la Dinamo
Afla mai multe despre: deian sorescu, dinamo, ddb, adrian mihalcea