FC Argeş a lansat un apel, miercuri, pe site-ul oficial, pentru ca fostul său fotbalist Florin Hidişan, în vârstă de 39 de ani, să fie ajutat financiar pentru a învinge cancerul.
Hidişan suferă de o formă severă de cancer, nu mai poate mânca şi are nevoie de o proteză pentru stomac. Apoi, el va trebui să meargă de urgenţă în Austria, unde costurile tratamentului sunt de mai mult de 3.000 de euro pe zi.
În urmă cu câteva luni, în urma unei campanii umanitare realizate de Gazeta Sporturilor, mai multe cluburi de fotbal, printre care şi FC Argeş, dar şi mulţi foşti internaţionali au sărit în ajutorul lui Hidişan. S-au strâns peste 20.000 de euro, plus alte sume care au fost donate direct în contul fostului fotbalist de persoane care nu au dorit să-şi dezvăluie identitatea.
Tratamentul părea să dea rezultate, iar starea sa de sănătate se îmbunătăţise semnificativ. La începutul lui decembrie totul mergea spre bine, însă, în luna ianuarie a acestui an, starea sa de sănătate s-a deteriorat din nou. A slăbit, n-a mai putut mânca nimic, iar acum se află internat la Spitalul de Gastroenterologie şi Chirurgie Medicală 3 din Cluj Napoca. Până la plecarea în Austria, lui Florin i se va monta o proteză la stomac, una comandată de urgenţă din străinătate, ce va fi montată de doctorii Nuredin şi Marcel Tanţău.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conturile în care îl poţi ajuta pe Florin Hidişan:
- CONT LEI: RO56BTRLRONCRT0CE2684801
- CONT EURO: RO03BTRLEURCRT0CE2684801
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc arges