Lewis Hamilton a postat, sâmbătă, un mesaj pe reţelele de socializare, prin care şi-a liniştit fanii după ce au existat speculaţii cu privire la sănătatea sa, în contextul în care pilotul britanic a participat un eveniment la care au fost prezenţi şi actorul Idris Elba şi soţia lui Justin Trudeau, Sophie, ambii testaţi pozitiv cu coronavirus.
“Au existat speculaţii despre sănătatea mea, după ce am participat la un eveniment de la care două persoane au fost testate ulterior pozitiv cu coronavirus. Am vrut să vă anunţ că sunt bine, mă simt sănătos şi mă antrenez de două ori pe zi. Am zero simptome şi au trecut 17 zile de când i-am văzut pe Sophie şi Idris.
Am ţinut legătura cu Idris şi sunt bucuros că este ok. Am vorbit cu doctorul meu şi am verificat dacă trebuie să fiu tetat, dar adevărul este că este disponibilă o cantitate limitată de teste şi sunt oameni care au mai multă nevoie decât mine să fie testaţi, mai ales pentru că eu nu prezentam simptome.
Ceea ce am făcut a fost să mă autoizolez în ultima săptămână, de fapt de când s-au anulat antrenamentele, vinerea trecută, şi să menţin distanţa faţă de oameni.
Cel mai important lucru pe care îl pot face toţi este să fii pozitiv, să respecţi distanţarea socială cât se poate de bine, să te autoizolezi dacă ai nevoie şi să te speli pe mâini în mod regulat cu săpun şi apă cel puţin 20 de secunde. Mulţumesc pentru toate medajele. Vă trimit pozitivitate şi iubire de la distanţă. Rămâneţi în siguranţă”, este mesajul lui Hamilton.
Pe 4 martie, Lewis Hamilton a participat la un eveniment la Londra, la care au fost prezenţi şi Sophie Trudeau şi Idris Elba. Hamilton s-a fotografiat cu cei doi. Ulterior, soţia premierului canadian şi actorul englez au fost testaţi pozitiv cu coronavirus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: hamilton, coronavirus, idris elba