Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo Bucureşti şi-a argumentat alegerea unui antrenor străin pe banca "câinilor roşii" după demiterea lui Ovidiu Burcă.
Nicolescu i-a mulţumit fostului antrenor, Ovidiu Burcă, tehnician care a reuşit promovarea în Superliga, cu Dinamo, în sezonul trecut, după o campanie bună în play-off-ul ligii secunde şi o prestaţie excelentă, în barajul cu FC Argeş.
"O să încep prin a-i mulţumi lui Ovidiu Burcă pentru munca pe care a depus-o în acest an. Îi mulţumim pentru etica de munc, profesionalismul, responsabilitatea pe care le-a adus în acest club.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cred că a fost făcut un progres extraordinar, dar a venit timpul să trecem la nivelul următor. Rezultatele nu l-au ajutat din păcate pe Ovidiu şi a trebuit să ne reorientăm." a declarat Andrei Nicolescu la conferinţa de presă care a avut loc sâmbătă dimineaţă, la baza de pregătire de la Săftica.
Andrei Nicolescu: "Performanţa este performanţă oriunde"
Nicolescu îşi asumă riscul numirii unui antrenor nefamiliarizat cu fotbalul românesc, dar susţine că performanţa primează, indiferent de mediul în care aceasta este obţinută.
"Domnul Kopic este cea mai bună variantă în acest moment.
Recunoaştem că riscul pe care ni l-am asumat este că Zeljko nu cunoaşte fotbalul românesc, dar performanţa este performanţă oriunde.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cred că faptul că Mister a trecut pe la academia lui Dinamo Zagreb şi la echipa mare este ceva foarte important.
Noi am încercat să ne uităm la toate opţiunile posibile şi am încercat să vedem care opţiune prezintă cel mai mic risc. Am căutat pe cineva care s-a dezvoltat personal şi care ştie ce înseamnă în interiorul unui club un proces care să te ducă la performanţă.
Faptul că nu ştie campionatul României este cel mai mic risc în acest moment." a declarat Andrei Nicolescu.
De asemenea, Nicolescu a confirmat zvonul negocierilor cu proaspăt demisul antrenor al celor de la Sepsi OSK, Liviu Ciobotariu.
"Alături de Gabi Glăvan am încercat să aveam o comunicare cu Liviu Ciobotariu, dar nu s-a reuşit." a spus Nicolescu.
Pe lângă numirea lui Zeljko Kopic, Gabriel Glăvan şi Andrei Nicolescu vor să aducă modificări şi la nivelul lotului, în perioada de mercato din iarnă, dar şi să acumuleze puncte în clasament, până atunci.
"Gabi Glăvan deja lucrează la o listă cu jucătorii pe care vrem să-i aducem. Vom discuta cu Mister pentru a vedea ce jucători ar vrea să vină la Dinamo în perioada următoare.
Sper că se anunţă o revoluţie a rezultatelor la Dinamo, de aceea am şi luat această decizie, de a schimba antrenorul.
E normal ca la orice numire să fie reacţii adverse. Trebuie să dovedim că am luat cea mai bună decizie în acest moment." a încheiat Nicolescu.
- Citește și
- Dinamo şi-a prezentat noul antrenor! Zeljko Kopic, nerăbdător să înceapă treaba: "Dinamo Bucureşti e cel mai mare club din România"
- Planul lui Lionel Messi pentru Cupa Mondială din 2026: "Va fi dificil"
- "Când nu sunt victorii, se întâmplă ceva care distruge grupul". Problema din vestiarul de la FCSB
- Guardiola, cuvinte superbe despre Postecoglou înaintea meciului direct: "Face fotbalul mai bun, e o bucurie să te uiţi la Tottenham"
- Seară de coşmar pentru Cristiano Ronaldo! Al Nassr, zdrobită de sârbii lui Al-Hilal
- VIDEO | Din dragoste pentru România. Străinii FCSB-ului, aşa cum nu i-ai mai văzut până acum. Ce mâncăruri tradiţionale preferă sau ce muzică ascultă
Afla mai multe despre: dinamo bucuresti, andrei nicolescu, zeljko kopic