Cosmin Contra a fost numit oficial selecţioner al României, iar obiectivul tehnicianului de 42 de ani este calificarea la Euro 2020.
Întrebat ce crede că trebuie să se schimbe la naţională pentru ca tricolorii să poată spera din nou la participări la turnee finale, Contra a avut un mesaj direct pentru jucători şi le-a transmis acestora că trebuie să fie conştienţi de faptul că reprezintă toţi românii.
"În cei şase, şapte ani de carieră pe care îi am, cred că am acumulat destulă experienţă şi cred că sunt capabil să completez această lipsă de experienţă
Am învăţat foarte multe, am învăţat din greşeli, am greşit. Cred că sunt mai capabil acum să iau decizii în momentele grele [...]
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
S-a pierdut plăcerea de a veni la echipa naţională, s-a pierdut mentalitatea din anii trecuţi. Nu aveam frică de nicio echipă, indiferent de nume. Cred că am pierdut din agresivitate. În multe momente nu avem agresivitate. Jucătorii trebuie să vină şi să aibă sentimentul că vin şi joacă pentru 20 de milioane de oameni, nu pentru ei! Trebuie să avem acest sentiment şi să compensăm anumite deficienţe prin dăruire", a declarat Cosmin Contra.
VIDEO - AICI ai toate declaraţiile făcute de Cosmin Contra în momentul numirii la naţională
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin contra, romania, nationala