You are here:

Atalanta, amendă uriaşă după scandările adresate preşedintelui Fiorentinei. Ce sancţiune a primit clubul din Bergamo

Atalanta, amendă uriaşă după scandările adresate preşedintelui Fiorentinei. Ce sancţiune a primit clubul din Bergamo

Serie A

Comentarii

Clubul Atalanta a fost amendat cu 12.000 de euro după scandările la adresa preşedintelui Fiorentinei.

Atalanta, amendă uriaşă după scandările adresate preşedintelui Fiorentinei. Ce sancţiune a primit clubul din Bergamo

Atalanta Bergamo a primit, marţi, o amendă de 12.000 de euro pentru scandările discriminatorii cântate de suporterii săi împotriva şefului Fiorentinei, Rocco Commisso, în timpul meciului din etapa a opta a campionatului Italiei.

După întâlnirea, câştigată cu 1-0 de Atalanta, Fiorentina ceruse intervenţia autorităţilor publice pentru a sancţiona cântecei care batjocoresc, potrivit presei, originile sudiste ale proprietarului toscan. Clubul a denunţat un ”episod ruşinos”.

Comisia de Disciplină a Ligii Italiene de Fotbal a anunţat marţi o amendă de 12.000 de euro împotriva clubului Atalanta din cauza ”scandărilor cu caracter teritorial” cântate de suporterii săi ”împotriva preşedintelui şi a unui jucător al echipei adverse”, înainte de meci. şi înainte de începerea reprizei secunde.

Într-o ţară foarte împărţită între nordul industrial şi sudul defavorizat, sloganurile şi cântecele care vizează locuitorii din Sud sunt considerate acte de ”discriminare teritorială” şi sunt pedepsite ca insulte rasiste.

Afla mai multe despre: atalantaserie a 

viewscnt
Articole similare