You are here:

Au câştigat în Gruia, dar la Craiova nu e totul lapte şi miere. Eroul meciului cu CFR Cluj trage un semnal de alarmă: „Nu ne putem permite în play-off” | VIDEO

Au câştigat în Gruia, dar la Craiova nu e totul lapte şi miere. Eroul meciului cu CFR Cluj trage un semnal de alarmă: „Nu ne putem permite în play-off” | VIDEO
Comentarii

Alexandru Cicâldău este unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai Craiovei în acest sezon. Golul victoriei marcat în Gruia a reprezentat reuşita cu numărul 11 pentru mijlocaş în acest sezon, reuşită care i-a apropiat pe olteni la doar un punct de liderul CFR Cluj.

Meciul împotriva campioanei României nu a fost deloc unul simplu pentru echipa lui Cristiano Bergodi. Deşi a condus cu scorul de 2-0, U Craiova s-a văzut egalată în minutul 70. În ciuda acestui lucru, alb-albaştrii au luptat până la final şi au dat lovitura în minutul 88 prin Alexandru Cicâldău.

„De la 2-0 au început să vină peste noi, dar suntem fericiţi pentru cele trei puncte. Este bine, dar trebuie să vizionăm meciul, pentru că nu putem permite în play-off când avem 2-0 să fim egalaţi.

Ne-a aşteptat o depalsare grea, se termina tot dacă pierdeam, dar CFR încă e pe primul loc. Bergodi ne-a spus la pauză să ne facem jocul şi să fim concentraţi. Suntem la mâna noastră, dacă vom câştiga toate meciurile, dar mai sunt cinci etape. Ar fi ceva senzaţional pentru această echipă să câştige titlul.

Ne bucurăm, am marcat trei goluri, nu ştiu dacă echipele europene au reuşit asemenea performanţe”, a declarat Alexandru Cicâldău la finalul meciului CFR Cluj - U Craiova, scor 2-3.

 

Afla mai multe despre: cicaldaucraiova 

viewscnt
Articole similare