Antrenorul echipei Turris-Oltul Turnu Măgurele, Erik Lincar, a dezvăluit că jucătorii săi au încasat un bonus de 300 de lei pentru eliminarea Rapidului din Cupa României.
"Am jucat aici de foarte multe ori şi chiar am zis că s-ar putea să fie ultima oară când voi fi pe acest stadion. Sunt foarte bucuros, în primul rând că am reuşit să ne calificăm, să-i facem mândri pe turneni", a declarat Erik Lincar, care nu s-a ferit să vorbească despre prima pe care au avut-o jucătorii săi, atunci când a fost întrebat: "300 de lei, dar e ceva".
Tehnicianul în vârstă de 39 de ani a mărturisti că îşi doreşte ca echipa sa să o întâlnească pe Dinamo în optimile Cupei României: "Eu aş prefera Dinamo, sincer".
Formaţia Turris-Oltul Turnu Măgurele, din liga a treia, s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins în 16-imi, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Rapid, care evoluează în acelaşi eşalon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: prima, rapid, turnu magurele