Alexandru Băluţă a fost nemulţumit de decizia lui Devis Mangia de a-l ţine rezervă la derby-ul cu FCSB şi nu şi-a menajat deloc antrenorul la finalul partidei.
Băluţă l-a taxat pe Mangia atât pentru faptul că l-a introdus abia în repriza a doua, dar şi pentru stilul defensiv practicat în ultima perioadă.
”Este doar un eşec, prima înfrângere din playoff. Trebuie să vedem ce am făcut rău şi să nu mai repetăm. Sunt dezamăgit că am fost pe bancă. Am tras tare la antrenament, ştiu ce înseamnă acest derby, eram motivat să joc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu am primit nicio explicaţie pentru că n-am jucat mai mult. Nu mă doboară lucrul ăsta, sunt puternic. Am crezut că voi da şi gol, m-am simţit bine fizic, dar nu am avut nici foarte mult timp la dispoziţie.
Anul trecut am marcat foarte mult, acum însă n-a mai fost aşa. Am preferat mereu să ţinem de rezultat. Poate ar trebui să şi riscăm, doar aşa putem să creştem. Sper să câştigăm Cupa României”, a spus Băluţă, la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.