You are here:

Becali a anunţat o nouă improvizaţie la FCSB în derby-ul cu Rapid: "El va juca". Ce modificare importantă pregăteşte liderul din Superligă

Becali a anunţat o nouă improvizaţie la FCSB în derby-ul cu Rapid: "El va juca". Ce modificare importantă pregăteşte liderul din Superligă

FCSB

Comentarii

FCSB a câştigat la limită meciul cu Petrolul, scor 1-0, şi s-a distanţat la 13 puncte în fruntea clasamentului din Superligă, însă ocupanta locului secund, Rapid, joacă astăzi pe terenul Universităţii Craiova.

Sâmbătă, cele două contracandidate la titlu se vor întâlni într-un meci direct care se va disputa pe Arena Naţională. În partida cu Petrolul, FCSB a primit o lovitură grea. Ngezana a primit cartonaşul galben şi va fi suspendat la partida cu giuleştenii.

Deşi în meciul cu ploieştenii, Chiricheş a revenit pe banca de rezerve, după accidentarea care l-a ţinut departe de teren în ultimele şase luni, Gigi Becali a anunţat că Ovidiu Popescu va juca, cel mai probabil, în centrul defensivei în locul suspendatului Ngezana.

"Aia e, trebuie să jucăm... Noi nu ştim acum, Chiricheş a revenit, trebuie să joace 15-20 de minute să intre în formă. Nu putem să-l băgăm. Aseară am vrut să-l băgăm. O să jucăm, vedem, probabil cu Ovidiu Popescu, nu ştiu" , a declarat Gigi Becali, la Palat.

FCSB - Petrolul 1-0

FCSB a învins-o, duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, pe Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii.

Pe Arena Naţională, Dawa a trimis peste poarta ploieştenilor, în minutul 22, la un corner executat de Florinel Coman. Zima a avut intervenţia meciului în minutul 45, la lovitura liberă a lui Coman, iar la cornerul care a urmat, liderul din Superliga a trimis din nou în bară, prin Alhassan.

Roş-albaştrii au făcut trei schimbări la pauză şi imediat după reluare au înscris. Florinel Coman a trimis în faţa porţii şi balonul a intrat în plasă, lovit de Luis Phelipe şi deviat de Ţicu.

  • FCSB: Târnovanu - Antwi, Ngezana, Dawa, Radunovic – Alhassan (Lixandru 46), Şut, Oct. Popescu (Radaslavescu 46; Pandele 57) – Al. Băluţă (V. Creţu 84), Miculescu (Luis Phelipe 46), Fl. Coman. ANTRENOR: Elias Charalambous
  • PETROLUL: Zima - Meijers, Garutti, Huja, Ţicu – Hanca (Işfan 57), Seto (Diomande 77), Jair (Jyry 71) - M. Bratu (D. Radu 57), Berisha (Irobiso 71), Grozav. ANTRENOR: Florin Pîrvu

Afla mai multe despre: ngezanafcsbchiriches 

viewscnt
Articole similare