FCSB a obţinut calificarea în turul doi preliminar din Europa League, însă Bogdan Andone a avut mari emoţii la finalul partidei. Folosit pe postul de fundaş stânga, Mihai Roman n-a terminat meciul în teren, astfel că Gigi Becali trebuie să urgenteze un nou transfer.
Dacă, în sezonul trecut, Nicolae Dică şi Mihai Teja au avut de suferit din cauza postului de fundaş central, acum, Bogdan Andone întâmpină şi el probleme în faza defensivă. Roş-albaştrii l-au transferat pe Iulian Cristea, iar acum stau bine în zona centrală, însă, banda stângă a fost neglijată în totalitate.
Junior Morais a fost vândut, cu 600 de mii de euro, în Turcia, la Gaziantep Gazişehir, în timp ce, Momcilovic şi Alexandru Stan sunt accidentaţi şi vor reveni în luna august la antrenamente. În aceste condiţii, Mihai Bălaşa şi Mihai Roman sunt cele două improvizaţii ale lui Bogdan Andone pentru postul de fundaş stânga.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Becali a găsit jucătorul. FCSB, pregătită pentru un nou transfer
Bradley de Nooijer şi Florin Ştefan sunt cei doi jucători pentru care Gigi Becali a insistat în vara acestui an. Patronul roş-albaştrilor a reuşit chiar să se înţeleagă la bani şi cu Gheorghe Hagi, însă transferul a intrat în impas după ce fotbalistul olandez a refuzat să vină la FCSB. Apoi, Becali n-a mai trecut nici de prima fază în privinţa lui Florin Ştefan. Fundaşul stânga a impresionat la Campionatul European de tineret, astfel că oficialii lui Sepsi n-au acceptat oferta "modestă" de 500 de mii de euro făcută de latifundiarul din Pipera.
Astfel, Gigi Becali a găsit o nouă variantă. Patronul roş-albaştrilor vrea acum să-l aducă pe Cristi Ganea. Fundaşul stânga de 27 de ani aparţine de Athletic Bilbao, însă bascii nu sunt încântaţi de serviciile românului. În a doua parte a sezonului trecut, Ganea a fost împrumutat în liga secundă, la Numancia. Cum noul sezon stă să înceapă şi în La Liga, Athletic Bilbao vrea să îşi contureze lotul şi, astfel, să-i găsească o echipă şi lui Ganea. Conform gsp.ro, fundaşul stânga este dorit acum de Gigi Becali pentru a-l împrumuta în actuala stagiune.
O revenire în Liga I ar fi şi pe placul lui Ganea. Ar avea locul garantat la o echipă care se luptă pentru titlu şi ar reintra în vederile selecţionerului Cosmin Contra pentru o convocare la echipa naţională.
"Am mai spus-o şi o repet, avem nevoie cât mai repede un fotbalist care să joace pe postul de fundaş stânga. Acum s-a accidentat şi Roman, dacă va fi ceva grav va fi disponibil doar Bălaşa acolo. Pe final, aţi văzut şi voi, am încheiat cu Ovidiu Popescu. Aşteaptă şi jucătorii, în vestiar, un jucător pe acest post care să-i ajute" , a spus Bogdan Andone, joi, după meciul cu Milsami Orhei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 1 milion de euro este cota lui Cristi Ganea, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- Citește și
- Becali transferă pe bandă rulantă. FCSB a dat o nouă lovitură şi a surprins pe toată lumea cu ultima achiziţie
- Florin Tănase vrea să plece de la FCSB. Apel disperat al căpitanului: "Mă duc la palat la domnul Becali!"
- Bogdan Andone îi forţează mâna lui Gigi Becali, după meciul cu Milsami: ”Avem nevoie urgent de un jucător în acea poziţie