Bergodi şi FC Voluntari au ales Slovenia ca destinaţie pentru cantonamentul de vară. Echipa se va întoarce în ţară pe 5 iulie.
”Am stat acasă, iar acum începe treaba şi e frumos că ne-am salvat şi începem munca pentru anul viitor. Sperăm să fi mai bine decât anul trecut.
Nu, eu cred că e normal să fie un obiectiv mai bun. Noi vrem să facem ceva mai bine, adică mai bine decât acvest an care s-a terminat. Eu nu ştiu dacă play-off, nu ştiu. Vedem. Acum trebuie să ajungem cât mai sus în clasament, încercăm să facem mai bine. Ăsta e obiectivul, să suferim mai puţin decât anul trecut”, a spus Bergodi.
Voluntariul a transferat deja 3 jucători pentru următorul sezon: Râmniceanu, Vlad Mihalcea şi puştiul Cristi Costin. Antrenorul ilfovenilor a vorbit şi despre situaţia celui mai curtat jucător al echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Laidouni este un jucător la Voluntari şi trebuie să facă treaba penzru noi şi, după, o să vedem ce se întâmplă. Este un jucător care e la Voluntari, este cu noi în cantonament, e un jucător, deseori am zis că este un jucător foarte bun, că are calităţi, dar în acest moment este un jucător de la Voluntari. Nu se ştie dacă va pleca, sincer”, a mai spus Bergodi.
Bergodi e atent şi la meciurile de la Campionatul European de tineret. Chiar dacă Italia are încă şanse să prindă semifinalele, Bergodi le ţine pumnii românilor. Pe cine mizează pentru semifinale.
”Mi-a plăcut tot ceea ce au făcut şi ăsta e meritul lui Rădoi. Şi această generaţie că poate depăşi, zic eu, întrun an sau doi, Generaţia de aur. Eu zic că vor fi în semifinale, probabil, Franţa, România, Spania şi Germania” - Bergodi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bergodi, fc voluntari