Dat afară de Gigi Becali după doar jumătate de sezon la FCSB, Radu Boboc (24 de ani) este liber de contract şi acum, întrucât a reprezentat deja două echipe în acest sezon şi nu poate juca pentru o a treia. Totuşi, acest lucru nu l-a prevenit pe Adrian Mititelu din a îl oferta pe fundaş.
Titluar în naţionala U21 care a ajuns în semifinale la Campionatul European din 2019, lui Radu Boboc i se prevedea un viitor promiţător în fotbal, dar fundaşul doar a stagnat până acum.
După mai mulţi ani alături de Farul, Gică Hagi a decis să renunţe la acesta, când a primit o ofertă din partea lui Gigi Becali, iar echipa a avut parte de mult mai mult succes fără el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Radu Boboc, la un pas de a semna cu U Craiova 1948, după ce a fost dat afară de Becali
Patronul FCSB era foarte interesat de Boboc întrucât acesta putea acoperi ambele flancuri ale apărării, dar, după doar 10 meciuri, Becali s-a ”lămurit” în legătură cu noul său jucător.
Radu Boboc a fost dat afară, iar singura opţiune pentru ca el să mai joace în acest sezon ar fi fost revenirea la Farul, dar ”Regele” nu a fost interesat de transfer.
Interesant este că, potrivit Prosport, jucătorul de 24 de ani ar mai fi avut o ofertă din Superligă în această iarnă, din partea celor de la U Craiova 1948.
Adrian Mititelu ar fi fost interesat de a îl aduce în Bănie pe Radu Boboc încă din iarnă, chiar dacă acesta nu mai putea evolua în acest sezon, pentru a îl ”securiza” pentru viitoarea stagiune.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Negocierile cu oltenii au picat
Mai exact, fotbalistul s-ar fi pregătit alături de noua echipă şi ar fi putut participa la meciuri amicale, dar nu ar fi putut fi inclus pe listele de înregistrare pentru competiţii oficiale.
Sursa citată susţine că, iniţial, jucătorul ar fi fost interesat de mutare, dar ar fi decis în cele din urmă să refuze propunerea lui Adrian Mititelu şi să aştepte până în vară.
Radu Boboc ar fi avut discuţii şi cu echipe din Polonia şi Austria şi ar dori, în acest punct al carierei, să facă pasul în străinătate, la cinci ani de la debutul în fotbalul mare.
- Doar 10 meciuri a jucat Radu Boboc în tricoul FCSB, în perioada iunie - decembrie 2022
- 200.000 de euro ar fi plătit Becali pentru fostul jucător al Farului, care a fost adus la ”pachet” cu Eduard Radaslavescu
- Citește și
- Ancelotti, critici pentru central după remiza cu City: ”Arbitrul nu a fost ceea ce trebuie, mi-a dat şi galben”. Ce a declarat Guardiola
- VIDEO | Scene incredibile în City - Real! Carvajal l-a împins pe Grealish într-un panou publicitar. Ce a urmat apoi este halucinant
- Duckadam, anunţ apocaliptic pentru CSA Steaua: ”Echipa se desfiinţează într-un an, dacă nu se întâmplă asta”. Ce propune Dragomir pentru a fi evitat dezastrul
- Condiţiile din România, dăunătoare pentru fotbalişti. Ce regretă Panduru, la ani după retragere: ”A fost prea mult, aşa mi se pare” | EXCLUSIV
- Echipa pe care Stelea o consideră favorită la câştigarea Superligii: ”E mult mai palpitant aşa. Cred că o să se joace până în ultima etapă”
- MM Stoica îl desemnează pe un jucător al FCSB ”cel mai bun fotbalist român”: ”Unii îl ironizează, dar e mai bun ca Florinel Coman” | EXCLUSIV
- ”Aveam senzaţia că jucăm cu Manchester City. Credeam că e sfârşitul pentru noi”. MM a tras o sperietură zdravănă la meciul cu Sepsi | EXCLUSIV
- Hagi a dezvăluit primul transfer pregătit de Farul pentru sezonul viitor! Numele fotbalistului pe care îl doreşte insistent ”Regele”: ”Deja discutăm”
- FOTO | Schimbare istorică la Rapid! Colaborarea cu Nike se încheie, iar tricourile adorate de fani revin: ”Am discutat un contract de un milion de euro”
- A făcut pe impresarul pentru FCSB: "6 milioane de euro şi batem palma pentru Coman". E convins că Becali acceptă suma din străinătate | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: radu boboc