You are here:

Bogdan Burcea, selecţionerul naţionalei feminine de handbal a României. "Noi suntem cel mai important adversar al nostru"

Bogdan Burcea, selecţionerul naţionalei feminine de handbal a României. "Noi suntem cel mai important adversar al nostru"

Handbal

Comentarii

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, Bogdan Burcea, a declarat că România poate învinge orice reprezentativă la Campionatul European (Danemarca, 3-20 decembrie) dacă îşi face jocul, el precizând că adversarele cele mai importante ale jucătoarelor sale vor fi ele însele.

Campionatul European de handbal feminin, programat între 3 şi 20 decembrie, se va desfăşura în Danemarca după retragerea Norvegiei, care ar fi trebuit să fie a doua gazdă a competiţiei. Norvegia a anunţat că renunţă la organizare din cauza constrângerilor sanitare legate de pandemia de coronavirus.

Echipa naţională a României face parte din Grupa D alături de Norvegia, Germania şi Polonia, la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2020. Partidele României vor avea loc în oraşul Kolding.

"Dacă suntem calmi şi ne facem jocul, atât cel ofensiv, cât şi defensiv, avem şanse împotriva oricărei echipe. Noi suntem cel mai important adversar al nostru. Dacă ieşim bine din grupă, orice se poate când vine vorba de medalii. Cel mai important este primul meci, cel cu Germania", a afirmat Burcea.

El a menţionat că jucătoarele trebuie să fie extrem de atente în perioada care urmează pentru a nu se infecta cu coronavirus şi a rata participarea la Campionatul European: "Trebuie să ţinem totul sub control, să avem o evidenţă strictă, facem raportări din 3 în 3 zile. Avem câteva fete care nu au fost infectate şi trebuie să ne protejăm cât de mult se poate. La acest turneu final, în condiţiile date, este nevoie de fiecare sportiv... cele care sunt pe lista de 35 trebuie să fie pregătite să vină să susţină naţionala, putem apela oricând la ele pentru că se pot ivi probleme".

De altfel, din cauza pandemiei de coronavirus Bogdan Burcea nu a apucat să debuteze, deşi a fost instalat în funcţie în luna ianuarie, prima sa partidă urmând a fi cea cu Germania, de la Campionatul European. "Mai în glumă, mai în serios, îi spuneam lui Robert (n.r. - secundul Robert Licu) că suntem singurii antrenori din istorie neînvinşi anul acesta. Aşteptăm din primăvară să debutăm, ne doream foarte tare să jucăm şi la preolimpic, să fim prezenţi la competiţii. Sperăm să debutăm cu bine pentru România", a precizat Burcea.

Afla mai multe despre: handbal 

viewscnt
Articole similare